Web Analytics

articol scris vineri, 17 iulie 2026

Proiect de capturare a urșilor în scopul cercetării

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pregătește aprobarea unei derogări care va permite capturarea temporară, tranchilizarea și echiparea cu zgărzi GPS a șase urși bruni adulți din județul Mureș. Animalele nu vor fi împușcate sau relocate, ci vor fi eliberate în aceleași locuri în care au fost capturate, urmând să fie monitorizate în cadrul unui program științific derulat de Asociația „Grupul Milvus”. Proiectul de ordin a fost elaborat de Direcția Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului și are la bază avizul favorabil al Academiei Române și al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate însă Ordinul de ministru se află în dezbatere publică.

Pentru prinderea animalelor vor fi folosite capcane de tip cușcă, concepute astfel încât urșii să poată fi eliberați ulterior. Imobilizarea se va face cu o armă de tranchilizare DAN-INJECT, model JM Special, folosindu-se seringi și medicație specifică.

Ministerul precizează că echipamentele de tranchilizare și substanțele anestezice vor putea fi manipulate numai de un medic veterinar autorizat.

După capturare, fiecare exemplar va fi identificat și echipat cu o zgardă GPS-GSM de tip Vertex Lite – 4D. Răspunderea pentru starea de sănătate a urșilor pe durata capturării, manipulării, anestezierii și eliberării va reveni Asociației „Grupul Milvus”.

Asociația va trebui, de asemenea, să obțină autorizația de mediu necesară pentru activitatea de capturare și să respecte planurile de management ale ariilor naturale protejate în care vor avea loc intervențiile.

Citește și Femeia prinsă în incendiul de la Leordeni a decedat

Acțiunea face parte din programul „Conservarea și cercetarea ursului brun într-o zonă model din România”, inițiativă pe termen lung desfășurată de Asociația „Grupul Milvus” încă din anul 2006.

Obiectivele declarate sunt îmbunătățirea cunoștințelor despre ecologia ursului brun, identificarea și monitorizarea coridoarelor ecologice folosite de animale, conservarea habitatelor și creșterea gradului de acceptare socială a speciei.

Cercetarea include atât o componentă fundamentală, referitoare la comportamentul și ecologia ursului, cât și una aplicată, care urmărește modul în care animalele folosesc habitatele și culoarele de deplasare dintre diferite zone naturale.

Datele furnizate de zgărzile GPS vor putea indica traseele urșilor, suprafața teritoriilor utilizate, frecvența apropierii de localități și funcționalitatea coridoarelor ecologice.

Pentru anul 2026, programul beneficiază de finanțări acordate de patru organizații din Olanda, Germania și Elveția.

Stichting Wildlife din Olanda a alocat 7.000 de euro, Stiftung für Bären din Germania – 4.937,50 euro, Aktionsgemeinschaft Artenschutz – 7.312,50 euro, iar Bernd Thies Foundation din Elveția a confirmat o finanțare de 7.875 de euro.

Valoarea totală a finanțărilor menționate în referatul Ministerului Mediului ajunge astfel la 27.125 de euro. Fondurile sunt destinate programului de conservare și cercetare, inclusiv activităților științifice de capturare și monitorizare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scandal în PNL. Alin Tișe lansează o Platformă Liberal-Conservatoare și acuză conducerea că a confiscat partidul

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat joi că va activa în interiorul Partidului Național Liberal o Platformă Liberal-Conservatoare, […] Citește!

CCR a declarat neconstituțională OUG privind procesele de salarizare și prestațiile sociale

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, joi, cu majoritate de voturi, că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2024, […] Citește!

Extravaganță pe internet, facturi fictive în contabilitate. O nouă schemă de fraudă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare […] Citește!

Proiect de capturare a urșilor în scopul cercetării

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pregătește aprobarea unei derogări care va permite capturarea temporară, tranchilizarea și echiparea cu zgărzi GPS […] Citește!

Femeia prinsă în incendiul de la Leordeni a decedat

Astăzi, 17 iulie, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, cu privire la un […] Citește!

Accident în Argeș, la Buzoești. Doi răniți, duși la spital

În cursul după-amiezii, polițiștii din Costești au fost sesizați cu privire la un accident pe raza comunei Buzoești, în care […] Citește!

combustibil InfoMM

România cere amânarea noii taxe UE care ar putea crește prețurile la carburanți

Preţurile la carburanţi ar putea creşte semnificativ din 2028. Comisia Europeană vrea să introducă un nou sistem de taxare a […] Citește!

Pitești. Luni, grevă de avertisment la Spitalul Județean. Cum e organizată activitatea în secții

Luni, 20 iulie, între orele 9:00-11:00, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP) va avea loc greva de avertisment […] Citește!

UE schimbă regulile pentru companiile aeriene: familiile cu copii nu vor mai plăti pentru a sta împreună în avion

Parlamentul European a aprobat o reformă amplă a regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni, care aduce schimbări importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Noile […] Citește!

Peste 12.000 de oameni au murit în Europa din cauza caniculei din luna iunie

Cel puţin 12.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în aproximativ 10 state europene în timpul valului de căldură excepţională din iunie, potrivit datelor […] Citește!

Grindeanu anunță termenul pentru schimbarea Guvernului Bolojan: „În august vom putea instala un nou Executiv”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi seara că încearcă să formeze o nouă majoritate parlamentară și că este optimist că […] Citește!

Noua Lege a salarizării: În urma negocierii s-a mărit plafonul salarial. Bugetarii care vor scăpa de prevederile noii legi

La Guvern a fost finalizată noua Lege a salarizării, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Impactul […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!