# Convorbiri neconvenţionale

# Mai înfloresc pomii la Soci pe timp de iarnă? Se mai zbenguiesc tigrii în zăpezile siberiene? Urmele meteoritului căzut în taiga, de unde a trecut prin centrul fierbinte al Pământului, se mai văd?
– Sunt multe alte miracole pe care poţi să le cunoşti din fotografii şi din descrieri, dar nicio minune nu o înţelegi dacă nu o pipăi cu ochii sufletului şi ai minţii. Însă nu e uşor să ajungi până la ele.
# Ce-ţi trebuie?
– Dorinţă, voinţă, hotărâre, curaj, sete de cunoaştere, spirit de aventură… Un pic de nebunie!… În plus, timp, bani, autobuz, avion, tren sau vapor, autorizaţie, paşaport. O călăuză este binevenită.
# Supraveghetor? Informator? Agent acoperit? Urechea şi ochiul Securităţii? Raportor? Ce ai fost?
– Un simplu ghid turistic. Orice excursie colectivă prin ONT avea obligatoriu un ghid oficial. Cei despre care pomeneşti erau infiltraţi fără să li se cunoască identitatea. Ei mă supravegheau şi raportau şi despre mine. Raportul meu era unul de servici: cum am călătorit, pe unde am umblat, dacă am avut probleme cu obiectivele vizitate, la cazare şi altele de acest fel. Obligaţia mea a fost să-i duc pe turişti pe itinerariile stabilite, să le dau explicaţii. Ştiu ce se spunea în surdină, că vorbesc uneori cu prea mult patos. Dar cum să-i las să alunece cu priviri grăbite peste zidurile Kremlinului, Petrogradului, Erevanului, Bakului, Samarkandului… Peste legendele şi istoriile lui Petru cel Mare, Gengis – Han, Timur – Lenk, Taras – Bulba?
# Şi mausoleul lui Lenin şi Stalin, şi statuile lor răspândite peste tot?
– Dar şi barajele de pe Volga, Dombasul, pământurile desţelenite…Nu mă simt eu vinovat pentru înfăptuirile comunismului sovietic. Care intrau obligatoriu în programul vizitărilor. Ne duceau pe unde voiau ei…
# Legături mai strânse?
– Îmi furase mintea o rusoaică frumoasă foc şi intelectuală autentică. Ea nu a vrut să vină în România, eu n-am vrut să rămân în Uniune…În rest, le-am îndeplinit atribuţiile. I-am adus acasă, de fiecare dată, sănătoşi, voioşi şi hotărâţi să repete experienţa.
# N-ai pierdut niciunul pe drum?
– Unde să fugă în Marea Uniune Sovietică şi de ce să o facă?
# Dar cum ai ajuns la ONT? Te-ai propus? Ai fost selectat?
– Da, m-am interesat. Şi am fost angajat. Prin concurs. Desigur că mi s-a făcut dosar, dar credeam că nu are nicio importanţă. Ce a contat a fost că vorbeam bine limba rusă şi eram un bun cunoscător al culturii popoarelor din Uniune. Literatura de la „Oastea lui Igor” până la „Pe Donul liniştit”. Muzica, pictura, istoria, arta populară… Este o mare aberaţie că în actualele condiţii geopolitice uităm de Gogol, de Puşkin, de Lermontov, de Tolstoi, de Dostoievski, de Cehov, de Esenin şi de alţi titani în toate domeniile. Să nu-i confundăm cu Elţân şi Putin. Aşa cum Walt Whitman, Edgar Allan Poe, Arthur Miller, William Faulkner, nu trebuie acoperiţi de faima miliardarului Trump.
# Aşadar, tânărul din Cicăneşti, absolvent al unui liceu din Curtea de Argeş, s-a orientat pentru Institutul Maxim Gorki din Bucureşti.
– Limba rusă, o disciplină obligatorie, ducea lipsă de profesori. Era predată de suplinitori care o învăţau şi ei din manuale, o dată cu elevii. Am aflat că până şi o tovarăşă bucătăreasă, cu studii elementare, avea catedră la un liceu. O adevărată bătaie de joc. Pe de altă parte, aveai un loc de muncă asigurat la absolvire, după preferinţe. Am fost unul dintre studenţii cei mai performanţi din seria mea. Şi am avut noroc de profesori buni. Am fost repartizat, după dorinţă, la liceul din Corbeni. Şi angajat ghid turistic în vacanţe pe relaţia URSS.