Profesorul de jurnalism Florian Bichir a spus că ideile lui Mircea Bărbuceanu sunt de psihiatrie

de | 18.02.2016 14:20 | Actualitate

Dezbatere electorală aprinsă la Universitatea Pitești. Joi, 18 februarie, a avut loc cea de-a doua dezbatere publică și ultima înainte de alegerile pentru funcția de rector al Universității din Pitești a celor patru candidați Mircea Bărbuceanu, Laurenţiu Cristian Deaconu, Nicolae Brânzea şi Dumitru Chirleşan. Comunitatea academică a fost prezentă în număr mare la întâlnire. Dezbaterea nu a fost nici pe departe una liniștită, de nivel academic așa cum ne-am așteptat cu toții, iar replicile savuroase au dat culoare și au stârnit hohote de râs și aplauze. Profesorul de jurnalism Florian Bichir l-a întrebat pe candidatul Mircea Bărbuceanu cum se va afișa în fața instanțelor dacă va deveni rector, ținând cont că acesta are mai multe procese deschise cu Universitatea Pitești, în calitate de lider de sindicat. Bărbuceanu nu a dat un răspuns elocvent în acest sens precizând doar că „funcția de lider de sindicat e incompatibilă cu funcția de rector și o să-mi dau demisia”, spre amuzamentul celor prezenți care au completat: „Și o să vă apărați împotriva dumneavoastră? E de psihiatrie…”. De asemenea, Dumitru Chirleșan a  precizat că sindicatele au devenit afiliate politic și fac politică… academică „Sindicatele sunt afiliate politic. Sindicatele fac politică academică. Dvs. puneți candidați, schimbați candidați, faceți campanie electorală prin sindicat. Sindicatele pun rectori, destituie rectori”. O altă situație care l-a avut protagonist pe Mircea Bărbuceanu a fost în momentul în care acesta a declarat că nu există cineva prezent în sală care să spună de el că minte în precizările avute ca lider de sindicat, reacții celor prezenții fiind pe măsură, profesorii prezenți la dezbatere izbucnind în râs. De altfel, rumoare și râsete a stârnit Bărbuceanu în toate intervențiile pe care le-a avut, din sală auzindu-se frecvent replici la afirmațiile liderului de sindicat, de tipul: ”De unde atâția bani pentru salarii?!” (acesta fiind punctul forte al propagandei pe care și-a făcut-o în campania electorală), sau „ Tratează-te!”. Toți candidații și-au expus ideile pe care le-ar aplica din postura de viitor rector, profesorul Laurențiu Deaconu pledând pentru transparență, Dumitru Chirleșan pentru păstrarea unui climat normal al spațiului academic iar profesorul Brânzea susținându-și programul privind dezvoltarea UPIT. „Să încercăm o resetare, o revenire la nivelul minimal de bun simț în care să ne credităm cu aceeași încredere. Visez la momentul acela când ne întâlnim prin curtea universității și ne zâmbim cu drag, nu cu gânduri ascunse. Prima formă prin care putem să penalizăm excesele nepăsarea nu cu aroganță, nu cu contraatac. Pentru că de o vreme asta facem. Să regăsim un pic coloana vertebrală”, a spus Dumitru Chirleșan. Nicolae Brânzea a afirmat: „ intrarea mea în competiție a avut la bază încrederea pe care o am și o simt în colegii mei. Așa cum am mărturisit în mesajul adresat colegilor, cred în această instituție, cred în viitorul ei și sunt aici pentru a-mi pune la dispoziție atât experiența mea din punct de vedere administrativ de 20 de ani dar și experiența acumulată începând cu 2001 de când sunt cadru didactic în Universitatea Pitești. Am contribuit la multe proiecte ale ei, proiecte majore care au dus la obținerea centrului de calcul. Am contribuit la dezvoltarea de programe de studii de licență și de master, am coordonat activitatea Senatului timp de 4 ani, unde s-au discutat o serie de probleme care țin de managementul universitar. Ceea ce este bine să se rețină, managementul universitate nu este ușor, trebuie să țină cont în primul rând de resursa umană care în universitate este destul de deficitară.  Universitatea are nevoie de un foarte bun management financiar contabil care să pornească de la la realitate de bază: prezența studenților! Iar pentru a asigura această premisă trebuie avută în vedere o strategie privind existența programelor de studiu.”

Alina Crângeanu, Alex Vlaicu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii