# Convorbiri nonconformiste
# Se mai cultivă poezia patriotică? Este căutată? Este considerată minoră, naivă? Tezistă, epuizată? Luată chiar în derâdere?
– Poezia patriotică se mai cultivă, însă pe arii mai restrânse, trecând, într-un fel, pe un plan secund, mai ales după 1989. Faptul este explicabil, după ce în ultima decadă a regimului comunist se conturaseră două tendinţe: una pe matca patriotismului sincer, nedisimulat şi alta pe linia patriotardă, a poeziei la comandă, pusă în slujba regimului dictatorial, făcându-se şi pe această cale cultul personalităţii, prin osanalele închinate conducătorilor şi partidului unic. Aceasta era o poezie tezistă, bazată pe scematism.
Poezia bună nu poate fi minoră nici dacă este patriotică. Poate unii aşa o consideră, dar este nedrept. Nici naivă nu poate să fie. Termenul e folosit mai mult în pictură. Cu atât mai puţin nu este epuizată. Sursele de inspiraţie ale poeziei patriotice sunt inepuizabile şi incomensurabile. La fel şi mijloacele de expresie. Cât despre luarea în derâdere, nu este cazul. Cine o face, greşeşte. Şi atunci, „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” (Iisus Hristos). Poate că acest gen de poezie este ignorat din ignoranţă.
# Profesor de istorie, doctorand, de mulţi ani la catedră, foloseşti la lecţii şi poezie patriotică? Are efect? Crezi că va mai rezista în metodica anilor următori?
– Iniţial, am absolvit o facultate de filologie-istorie, unică şi ulterior desfiinţată. Aici am învăţat despre complementaritatea celor două discipline. Ştiu cum să valorifice cunoştinţele de literatură la orele de istorie, dar şi viceversa. În anii de apostolat am predat literatură. Ştiu să plasez un vers acolo unde trebuie. Elevii ştiu să aprecieze valorile şi le respectă. În perspectivă totul se reduce la grile şi analize de text. Numărul orelor de istorie s-a redus dramatic. Nu cred că mai rezistă mult. Ar trebui reînfiinţate facultăţile de filologie-istorie. Atunci ar fi altceva.
# Eşti recunoscut printre cei mai activi poeţi contemporani de poezie patriotică. De ce te-ai orientat spre acest domeniu al literaturii? Cu ce preţ? Te simţi însingurat? Marginalizat de invazia poeţilor postoptzecioptişti?
– Acest domeniu al literaturii nu l-am ales, el mi-a fost dat, s-a mulat pe sufletul meu ca lumina curcubeului, mă reprezintă. Sunt tributar paşoptismului, dar şi generaţiei Marii Uniri: poeţi, prozatori, istorici, oameni de stat.
Nu sunt nici însingurat, poate nici unicat. Nu îmi displace noua generaţie de scriitori. Ca şi mentorii mei, profesor Constantin Fulgeanu şi scriitorul Marin Ioniţă, am încurajat întotdeauna tinerele talente. Acum o fac, împreună cu alţi confraţi, prin paginile generoase ale revistei „Carpatica literar-artistică a Ligii Scriitorilor”.
„Am creat şi am introdus în poezie cuvinte şi expresii noi, pentru a-mi reprezenta mai convingător ideile şi sentimentele”
# Ai creat şi ai introdus cu îndrăzneală expresii şi cuvinte noi în vocabularul contemporan. De ce?
– Limba este un sistem care se dezvoltă, se perfecţionează, se îmbogăţeşte, evoluează de la o generaţie la alta. Scriitorilor, folilogilor, lingviştilor le revine această misiune nobilă de „a turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă”. (Mihai Eminescu).
Şi eu am creat şi am introdus în poezie cuvinte şi expresii noi, pentru a-mi reprezenta mai convingător ideile şi sentimentele, pentru că nu găseam ceva mai potrivit. Ele mă reprezintă, sunt seminţele gândului meu, aruncate pe ogorul fertil al limbii române. Cu astfel de creaţii am debutat în paginile „României literare”, în anul 1981. Limba este un diamant care trebuie şlefuit.
# Românii care emigrează de nevoie nu pot lua pe talpă şi pământul ţării. Dar vor duce sentimente patriotice şi poezia de această natură? Sau le vor arunca în tomberonul de la graniţă ca pe ceva inutil în bagaje?
Pământul ţării nu-l pot lua pe talpă, dar le va umple rucsacul aducerilor aminte. Vor lua cu ei limba, obiceiurile, sentimente, simboluri şi crâmpeie de vers. Acestea nu pot fi aruncate la tomberon şi nici în gropile ecologice, oricât de dureroase ar fi fost împrejurările dezrădăcinării. Majoritatea se integrează comunităţilor ce formează diaspora.
Un exemplu îl reprezintă scriitorul şi profesorul universitar Ion Vlăduţu, stabilit, înainte de 1989 în oraşul Tampa din Florida (S.U.A.). Întamplarea face să îl reîntâlnesc pe Ion Vlăduţu după trei decenii de viaţă la Editura Trend din Piteşti, unde eu predam „Lecţia de istorie” şi reprezentantul Diasporei, preda, tot spre publicare, cartea „Limba română în exil” (2 vol.), un roman-fluviu, cu sondaj adânc în istoria vieţii sale şi a Patriei noastre.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii