Web Analytics
scris luni, 27.11.2023

Profesor înjunghiat de o elevă, cu un cuțit

Un pedagog de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea a ajuns la spital, luni dimineaţă, după ce a fost înjunghiat de o elevă, cercetată acum pentru tentativă la omor. Incidentul s-a produs chiar în biroul unei directoare, de faţă cu aceasta şi cu mama fetei, potrivit Adevărul.

Profesor înjunghiat de o elevă, cu un cuțit

Incidentul s-a produs luni dimineaţa, în jurul orei 9,00, când adolescenta în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a şi cazată în internatul şcolii, a fost chemată în biroul uneia dintre directoarele adjuncte din Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, împreună cu mama.

Citește și Transportatorii COTAR cer DNA să ancheteze megafalimentele City Insurance și Euroins

Fata a fost solicitată pentru o discuţie legată de anumite probleme de comportament reclamate de dascălii ei, au declarat pentru „Adevărul” surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

La întâlnire a fost invitat şi pedagogul de noapte, iar în timpul discuţiei, fata a scos un cuţit pe care l-a ţinut ascuns în palmă când a intrat în birou şi l-a înjunghiat pe bărbat în zona toracelui, în partea dorsală, de faţă cu directoarea şi cu mama ei. 

Victima, un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Girișu de Criș, a fost transportată imediat la spital, iar potrivit medicilor, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

„Pacientul era conştient şi cooperant la momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe„, a declarat şeful UPU- SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea. 

Adolescenta este, încă, la şcoală, unde se află poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la Biroul Siguranţă Şcolară, pentru audieri.

„Nu ştim ce s-a întâmplat, de la ce a pornit, a fost un conflict spontan. Eleva este în clasa a X-a şi este prima din clasă, beneficiind de bursă de merit„, spune şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Horea Ardelean.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *