Web Analytics
scris vineri, 14.10.2022

Profesor de la Teiuleanu, acuzat că a agresat sexual o elevă. Poliția și Inspectoratul Școlar au demarat anchete

O elevă de clasa a IX-a de la Colegiul Economic Maria Teiuleanu din Pitești l-a acuzat pe profesorul de religie, care îi este și diriginte, că a încuiat-o în vestiarul sălii de sport și a încercat să o pipăie. 

Profesor de la Teiuleanu, acuzat că a agresat sexual o elevă. Poliția și Inspectoratul Școlar au demarat anchete

Fata povestește într-un grup de WhatsApp întreaga întâmplare. Potrivit spuselor fetei, profesorul i-a dăruit o brățară, după care a încercat să o sărute și să o pipăie. Cadrul didactic i-a spus ca e dornic să se întâlnească și să o cunoască mai mult.

Citește și: „Călugărul-amant” şi banii pentru schitul inexistent de la Cetăţeni

„În cursul serii de 13 octombrie a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în mediul online, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti s-au sesizat, din oficiu, şi efectuează verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Argeş, într-un comunicat.

În urma incidentului, s-au deschis două anchete, una a Poliției Argeș, iar a doua, a Inspectoratului Școlar Județean.


Foto mesaj elevă: Facebook/Carmen Buliga

Distribuie!

3 Comentarii

  1. ” Profesor de la Teiuleanu, acuzat că a agresat sexual o elevă „.
    Pe’aista javra/jigodie/tuta/lepra si lichea inca o numesti „profesor” ?!
    Tu … otor di articol, te mai dezmeticeste; ca si scoala din mormant … prea inteleptul Solomon si da cu tini di pamant !

    Răspuns
    • Fapta este greu de demonstrat. Orice individa poate spune ce doreste, trebuie demonstrat. As solicita camere de luat vederi, detector de minciuni ( desi nu este o proba ci o parere , sa zic ) iar un bun psioholog ptr a derula presupusa infractiune sexuală.
      Acuzam, vorbim dar cum demonstram??? Ori vrem in puscarie oameni nevinovati ?!

      Răspuns
  2. Cum il cheama pe profesor??

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *