Învățământul se confruntă cu o criză fără precedent, cadrele didactice acuză grave deraieri de la Constituție, Codul Muncii și bunul simț ale actualului guvern și amenință cu boicotarea începerii anului școlar. Iar la Colegiul Național Pedagogic „Carol I” Câmpulung, unii dintre profesori se uită cu reproș spre colega lor care a făcut campanie electorală în sălile de clasă, îndemnându-și elevii să voteze într-un anumit fel.
În loc de lecție, plină de vervă, doamna cu pricina i-a îndoctrinat cu înfocare pe tinerii prezenți la cursul ei, spunându-le că, dacă acum sunt liberi, au libertate de exprimare și pot scrie pe Facebook sau pot face orice nebunie, se vor schimba lucrurile dacă nu vor vota cum trebuie, iar „dacă vine ăla, peste o săptămână euro o să se ducă în sus, iar investitorii, pa!”
Unui elev care a avut o replică mai puțin pe placul doamnei i-a spus: „Vrei să faci armata obligatorie? Ai pus-o!” Iar retorica a continuat, fiind toată înregistrată de un participant la ora de… propagandă electorală. Părinții, nemulțumiți, s-au plâns la conducerea școlii pentru încălcarea, de către profesoară, a Legii Educației Naționale, a statutului personalului didactic și a codului de etică, însă fără ca semnatarii să afle până acum ce măsuri au fost luate.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Exclusiv! Rechizitoriul DNA Piteşti privind fraudarea concursului de la Biblioteca Judeţeană Argeş
Citește și Scandal între doi profesori, la Şcoala Nr. 20 din Piteşti. S-a sunat la 112 şi a venit ambulanţa
0 Comentarii