CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că în data de 17.12.2025 (miercuri), în intervalul orar 22:00 – 23:00, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS poate fi îngreunată. Se întâmplă acest lucru din cauza efectuării unor lucrări la infrastructura de comunicații cu operatorii de telefonie mobilă,

Citește și Argeș. Un tânăr gonea cu 131 km/h în localitate. Cum l-au domolit polițiștii
Rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea, la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați, prin intermediul portalurilor și aplicațiilor destinate sistemelor de operare a telefoanelor mobile deținute de aceștia.




0 Comentarii