Web Analytics
scris marți, 06.06.2023

Probele de compență la bac, echivalate cu mediile de la liceu dacă orele nu încep până la finalul săptămânii

Ministrul Educației a anunțat în a treia săptămână de grevă a profesorilor că probele de competență de la Bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, 12 iunie, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului. „Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de Minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca, la Europa FM.

Probele de compență la bac, echivalate cu mediile de la liceu dacă orele nu încep până la finalul săptămânii

Citește și: Fostul premier Mihai Tudose, acuzat de hărțuire sexuală

„Nu cred ca este o soluție ideală, cred ca trebuie date acele probe, dar dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a continuat Deca. Ministra Educației a accentuat că echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureatul 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului „este o soluție pe care o luăm în calcul, alături de altele”.

Citește și: Senatul a adoptat proiectul privind fuziunea dintre UPIT și Politehnica București 

În ceea ce-i privește pe liceenii aflați în situație de corigență la limba română, limbile străine sau informatică, Deca a anunțat că pentru ei „am avut soluții și în pandemie. Practic, cei care se află în situație de corigență pot avea o notă în plus, se permite pentru ei acordarea unei note în plus față de minim astfel încât să poată ei avea șansa de a remedia”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...