Web Analytics
scris miercuri, 19.08.2015

Pro si contra întoarcerii lui Pendiuc la primărie

Despre eliberarea lui Tudor Pendiuc, precum și despre oportunitatea ca acesta să revină la conducerea Primăriei Pitești am testat mai mulți reprezentanți ai spațiului public, fie că e vorba de consilieri locali, colegi de partid, mai mult sau mai puțin apropiați, sau avocatul său, fie adversari de la alte partide și chiar fosta secretară, inculpată în același dosar, Carmen Lis.

Pro si contra întoarcerii lui Pendiuc la primărie

Ce zic vicele Ionică, colegii din PSD şi din Consiliul Local

„Le mulțumesc celor care mă întreabă dacă voi candida,  dar voi discuta și cu dl. primar Pendiuc”

Cornel Ionică, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Pitești: „Eu cred că este chiar oportun să vină la primărie, de ce n-ar veni? Așa cred că este normal, să vină. Nu am reușit să iau legătura cu dânsul și nici nu am auzit pe nimeni din primărie care să ia legătură cu el, așteptăm să ne contacteze dânsul cumva. Noi îl așteptăm la Primărie. Nu știm nimic din ceea ce înseamnă punerea în libertate sau alte elemente, dar acestea sunt lucruri care îl privesc pe dânsul. Am vorbit cu salariații, cu toată lumea din Primărie și așteptăm să vină. Noi ne-am făcut treaba cât a lipsit, de altfel eu am fost de multe ori locțiitorul dumnealui și când era aici. Prin urmare  și  în aceste nouă luni, cât a lipsit, eu și colegii am căutat să ne facem cât mai bine treaba. Am depus eforturi maxime ca lucrurile să meargă bine în Primăria Pitești.
Legat de candidatura mea la primărie, eu le mulțumesc tuturor, fiindcă mă mai întreabă cetățeni și colegi, care mi-au spus că m-ar susține, dar va trebui să mă gândesc serios la lucrul acesta, voi discuta și cu dl. primar. Nu am luat nicio decizie deocamdată și de aceea nu mă preocupă candidatura. În ceea ce îl privește pe dl. Pendiuc, depinde de dânsul dacă va mai candida sau nu. De ce nu? Din punctul nostru de vedere are toată susținerea!”

„Prefectura trebuie să se pronunțe cu privire la suspendare, apoi dl. Pendiuc își poate duce mandatul până la capăt”

Secretarul Primăriei Piteşti, Iosiv Cerbureanu: „Prefectura trebuie să se pronunțe cu privire la suspendare. Suspendarea trebuie să înceteze, iar apoi dl. Pendiuc rămâne primar. Nu știm exact momentul când ar putea veni dânsul la Primărie. Cert este că se poate întâmpla acest lucru în orice moment. Nu știu exact ce interdicții are, dar  poate să-și ducă mandatul de primar la capăt”.

”Îl așteptăm la Primărie, însă dânsul hotărăște cum e mai bine pentru dumnealui în situația de față”

Cristian Gentea, consilier local și președinte al PSD Pitești: „În primul rând, ne bucurăm toți că, în sfârșit, a venit acasă. Noi îl așteptăm la Primărie, însă dânsul hotărăște cum este mai bine pentru dumnealui în situația de față. Mai mult nu am ce să comentez. Dânsul este singurul care va decide ce este de făcut. Bineînțeles că eu sunt de părere că este bine pentru cetățenii orașului Pitești ca domnia sa să-și ducă mandatul la bun sfârșit. În ceea ce privește funcțiile din partid eu cred că, în momentul de față, dumnealui este suspendat. Atunci când a fost schimbată toată conducerea, iar dânsul a avut situația aceasta cu arestul preventiv, da, cred că a fost suspendat…”.

„Având calitatea de martor în dosar, nu pot să stau de vorbă cu dumnealui. Deci nu pot să-mi dau cu părerea….”

Nicolae Zărnescu, consilier local PSD și avocat: „Având în vedere că eu nu pot să stau personal de vorbă cu dumnealui, eu având calitatea de martor în acest dosar, nu cred că pot să-mi dau cu părerea. Deci ar însemna să comentez dacă e oportun să vină să încerce să ia legătura cu noi, consilierii, care suntem martori în dosar sau cu funcționarii din primărie, care sunt și ei martori în dosar. Mă abțin să mă pronunț pe o asemenea chestiune. Sunt alții care trebuie să-l sfătuiască în sensul acesta. Eu, ca avocat, nu pot decât să mă bucur când un om se află în libertate. Mă bucur de situația actuală a dânsului, cea de libertate, și îi doresc din tot sufletul meu sănătate”.

Ce spune opoziția

„Nu este un moment oportun ca dl. Pendiuc să se întoarcă la Primărie”

Mihai Tudor, consilier local PNL: „Având în vedere ce s-a întâmplat, părerea mea este că nu este un moment foarte oportun ca dl. Pendiuc să se întoarcă la Primărie. Dar dacă justiția a decis să i se acorde control judiciar, este dreptul domniei sale. Iar hotărârea de a se întoarce sau a nu se întoarce este numai și numai a domniei sale. Nu știu din punct de vedere juridic cu cine are voie să ia legătura… Știu că, în unele cazuri, au fost primari cărora nu li s-a mai dat voie să-și exercite mandatul în continuare. Nu știu care este cazul dumnealui. Dacă procuratura, Parchetul, i-a dat voie să-și exercite mandatul, atunci hotărârea este la dumnealui. Sincer, părerea mea, nu cred că ar fi bine în momentul actual să revină la Primărie. Cred că întâi de toate ar trebui să-și rezolve problemele care le are în justiție, să ajungă la o pronunțare a unei sentințe. Măcar în primă instanță! Sigur, prezumția de nevinovăție există, dar totuși funcția de primar este totuși o funcție de reprezentare a cetățenilor acestui oraș. Hotărârea, cred, este la domnia sa,  iar punctul meu de vedere este că nu ar fi momentul ca prezența domniei sale să se facă simțită la Primărie. Dar, repet, dacă Parchetul îi dă voie și dacă dumnealui hotărăște să vină, e binevenit”.

„Primarul Tudor Pendiuc ar trebui să se concentreze foarte mult să-și rezolve această problemă juridică”

Radu Perianu, consilier local PNL: „Eu, fiind din opoziție, nu știu dacă aș fi obiectiv în această evaluare. Dar din punctul meu de vedere cred că el este singurul care poate decide dacă este oportun sau nu să se întoarcă la Primărie. Din punctul meu de vedere, cred că la ora actuală primarul Tudor Pendiuc este într-o situație destul de dificilă pe care eu, personal, nu o doresc nici celui mai mare dușman al meu, dacă aș avea vreunul. În opinia mea, cred că ar trebui să se concentreze foarte mult pentru a-și rezolva această problemă juridică, lăsând la o parte orice alte chestiuni care i-ar distrage atenția. După asta, sigur că are tot timpul din lume să-și reevalueze prioritățile. În momentul de față cred că ar trebui să se concentreze pe chestiuni mai importante și mai stringente pentru interesul lui propriu”.

Ce zice avocatul

„Toate programele derulate acum în Pitești sunt programele lui electorale”

Dan Panțoiu, avocatul lui Tudor Pendiuc: „Eu nu cred că este vorba aici de oportunitate. În primul rând, trebuie verificată legalitatea și dacă instanța nu i-a interzis acest lucru, din punct de vedere legal are tot dreptul să se întoarcă. Ca oportunitate, nu pot să mă pronunț pentru că cel mai bine se pronunță cel în cauză. Dar să nu uităm un lucru! Acela că, în prezent, toate programele din Pitești, inclusiv cu acele defrișări de spații verzi din oraș, din cadrul programului de reabilitare urbană  și pe care Jurnalul de Argeș a bătut monedă, sunt inițiate de Tudor Pendiuc. Trebuie să avem răbdare și să vedem cum iese proiectul la final pentru că așa, în timpul meciului, e ușor să criticăm. Ce contează la final e rezultatul, de aceea spun că  toate programele electorale ale primarului Pendiuc sunt în plină desfășurare acum în Pitești. Ca să concluzionez, oportunitatea întoarcerii la primărie nu o poate decide decât Tudor Pendiuc și alegătorii săi. Eu în niciun caz nu pot să mă pronunț în această privință…”.

Carmen Lis, fosta șefă de cabinet, se abține

Carmen Lis, șefă de cabinet a lui Tudor Pendiuc și apoi director de comunicare  al Primăriei Pitești: „Eu mă abțin de la orice comentariu”.
Material realizat de Alex Vlaicu şi Marius Ionel

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...