Web Analytics
scris miercuri, 16.04.2025

Prințul Paul de România, pus în libertate de magistrații francezi

Prinţul Paul al României a fost pus în libertate miercuri, 16 aprilie 2025, de Curtea de Apel din Paris. Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris a ordonat punerea sa în libertate şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez.  Acesta a fost reţinut la domiciliu său din Paris şi apoi încarcerat pe 7 aprilie în cadrul unui nou mandat de arestare european emis pe 30 ianuarie de autorităţile române.

Prințul Paul de România, pus în libertate de magistrații francezi

„Această decizie confirmă că Franţa, ca şi alte jurisdicţii europene, refuză să devină instrumentul unei persecuţii judiciare şi politice orchestrate de statul român, în unicul scop de a-l împiedica să-şi valorifice drepturile la succesiunea regală”,  transmis avocatul său Miriame Laichi. 

Citește și: Acuzat de fugă de la locul accidentului, fostul şef al Poliţiei Câmpulung a încheiat acord cu Parchetul

Prințul Paul, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, în decembrie 2020, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.

Acesta a fugit din România, în 2020, şi s-a stabilit la Paris, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare de lângă Bucureşti, asupra cărora autorităţile au afirmat că acesta şi-a revendicat în mod fals dreptul de proprietate.

A fost arestat și în Malta, în aprilie 2024, în baza unui mandat european, în timp ce participa la o conferință organizată de Cavalerii de la Malta la Valletta. Cu toate acestea, a fost eliberat ulterior, fiind respinsă cererea de extrădare. De asemenea, în 2022, acesta a mai fost reținut în capitala Franței, dar o instanță din Paris a refuzat, de asemenea, să îl extrădeze în România. 

Citește și: Amenzi de peste 20.000 de lei pentru construcții fără autorizații din Pitești

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...