Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2024

Primul tur al alegerilor, contestat la Curtea Constituțională. Joi, verdictul CCR

Doi candidați la alegerile de duminică, 24 noiembrie, au depus, miercuri, 27 noiembrie, la Curtea Constituțională cereri de anulare a primului tur de scrutin pentru desemnarea președintelui României.

Primul tur al alegerilor, contestat la Curtea Constituțională. Joi, verdictul CCR

Este vorba despre Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua României, și despre Cristian Terheș. candidatul Partidului Național Conservator Român, potrivit site-ului CCR. Cele două contestații vor fi judecate de magistrați în ședința de joi, 28 noiembrie.

Potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, CCR „anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin”.

În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, conform legii.

Cine poate face cereri de anulare a alegerilor: partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri.

În ce condiții pot fi făcute aceste cereri: în maximum 3 zile de la închiderea votării, iar cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază, potrivit legii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită