Relaţia mea, mergând până la prietenie, cu Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Horia Mihail datează din toamna anului 2007. Alexandru Tomescu este cel mai legat, sentimental vorbind, de Argeş. Are şi o căsuţă la Rucăr (a așteptat doi ani să fie legat la curent electric!). A primit, în 2009, şi Diplomă de onoare din partea Consiliului Judeţean Argeş, la propunerea mea și a d-nei Viorica Răducanu. În prezent, sunt celebri, aplaudați, mereu în turnee prin țară și pe tot globul. Dar nu a fost mereu așa, mai ales la început.
La sfârșitul anului 2005, trei foarte tineri interpreți români, extrem de talentați, pun la cale înființarea unui trio și susținerea unui turneu prin țară. Numele lor? Alexandru Tomescu (vioară), Răzvan Suma (violoncel) și Horia Mihail (pian), pun la cale „Romanian Piano Trio”. Firește, pentru turneu, aveau nevoie de bani, de sponsorizări. Așa se face că au trimis cca 500 de faxuri și e-mailuri la tot felul de companii din București și din țară. Nimic. Niciun răspuns. Cunosc eu pe cineva în Brașov, zicea Horia Mihail. Și eu sunt prieten cu directorul unei bănci, plusa Alexandru. În zadar. Și, când colo, într-o frumoasă zi, primesc un telefon. „Sunt de la firma Dr. Oetker”. „Ce firmă?”, a întrebat nedumerit Alexandru Tomescu. „Vreți sponsorizare și nu ați auzit de noi?”. „Știți, noi… Vă mulțumim din suflet că sunteți de acord! Unde vă găsim?” „La Domnești”. „Domnești? Unde vine?” „Cuuuuum, nu ați auzit de Domnești?”, continuă, pe un ton agresiv, secretara. „Ba da, o să venim!”
Au căutat pe hartă comuna Domnești, au găsit două, în Ilfov și în Argeș. Mergem în Argeș, au hotărât cei trei artiști, am fi auzit dacă era din Ilfov. S-au aruncat în mașină și au ajuns la Pitești. Apoi, tot întrebând, la Bascov. Aici s-au blocat. Nu existau G.P.S., ca acum. Au văzut niște persoane făcând cu mâna, la autostop. Merge cineva la Domnești?, întreabă pe geamul din dreapta Horia. La Curtea de Argeș, câteva voci. La Domnești merg eu, zice o doamnă în vârstă. E departe?, întreabă Alexandru, mai mult ca să facă conversație. Depinde! Dacă mergi încet, e departe, dacă mergi repede, e aproape! Au râs toți, îmi mai spune Alex.
În comună, au întrebat de Dr Oetker. Au nimerit, iar, cu greu. Niște porți metalice de peste 2 metri pe care scria: „Nu facem angajări”. Au bătut în porți până a ieșit portarul. „Nu ați văzut anunțul? Nu mai angajăm”. „Știți, noi vrem să discutăm cu doamna directoare, ne-a invitat”. „Bine, o așteptați atunci, e la Curtea de Argeș plecată”. „O așteptăm!”, spun într-un glas cei trei mari artiști.
Orele treceau, li se făcuse sete, foame. Hai să căutăm un restaurant. Deh, mentalitate de București, de Brașov, de Cluj. Prin sat, pustiu. Au întrebat un bătrân ce stătea pe un ,,pat’’ la poartă dacă există prin preajmă vreun restaurant. „Da, cel mai apropiat e la Curtea de Argeş!” Hotărât lucru, oamenii din Argeş au simţul umorului, îmi mai povestea Alexandru Tomescu. Au găsit, totuşi, un bufet prin sat, de unde şi-au cumpărat pufuleţi, napolitane şi iaurt. Râdeau cu lacrimi Alexandru, Horia şi Răzvan când îmi povesteau cum mâncau ei, pe marginea şanţului, pufuleţi înmuiaţi în iaurt, într-o aşteptare înfrigurată.
Și, în sfârșit, apare o mașină de lux. Clar, directoarea. Portarul i-a lăsat să intre. Au reușit să convingă cu proiectul lor, au primit sponsorizare. Prima lor sponsorizare. Din Argeș. Așa au putut pleca în turneu, în 2006, iar mai apoi, să scoată C.D. după C.D., să umple sălile de spectacole, să fie remarcați de critica de specialitate. De la onorariile modeste de la început, să tot crească.
Nu facem reclamă firmei. Dar fără sprijinul ei, un mare proiect muzical al României nu s-ar fi întâmplat niciodată. Mi-a luat destul ca să-i conving, pe toți trei, să fie angajați soliști concertiști ai Filarmonicii Pitești. Iar cei trei au dus faima Piteștiului și a instituției pe tot globul… Până în 2010, când am fost nevoit să-i dau, vai de mine (am această tristă faimă) afară. Să trăiți, tovarășe căpitan Petrov Băsescu!
0 Comentarii