Un bărbat a murit, iar mai multe persoane au fost rănite, în urma unui accident produs luni seara, pe Dn 64, în județul Olt. Unul dintre șoferi, în vârstă de 32 de ani, a fost testat pozitiv la alcool și substanțe psihoactive. Bărbatul decedat era primarul comunei Grădinari, din județul Olt, Mihai Ioana, potrivit G4media.
Citeşte şi Cu cât cresc salariile la Dacia în 2024. Negocieri finalizate
Primarul comunei Grădinari era pasager într-o ambulanţă privată de transport pacienţi la dializă, condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Strejeşti.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, în urma accidentului, şase persoane au fost rănite şi au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejești, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.



























0 Comentarii