Web Analytics
scris duminică, 22.03.2026

Primarul Radu Doru, despre scutirile pentru „’andicap”. „Păi, e normal la cap statul român?!”

Joi, 19 martie, la ședința Colegiului Prefectural Argeș, primarul din Suseni, Radu Doru, a criticat modul în care sunt creionate bugetele, spunând că „tevatura acum este pe persoanele vulnerabile”.

„Poate nu e bine ce o să spun acum, o să-mi fac niște antipatii. Se discută de problema persoanelor cu dizabilități. Reprezintă în jur de 40% din bugetele locale. Da? Noi suntem supuși oprobiului public, pentru că nea Gheorghe și țața Floarea zic: «Primare, ai făcut-o pe Ioana, sau l-ai făcut pe Vasile cu ‘andicap. Fă-mă și pe mine cu ‘andicap!». Și noi n-avem nicio putere.

Vă dau un exemplu. S-a dat acum în Ordonanța cu impozitele și taxele locale să nu mai beneficieze nimeni de scutire. Vă spun, ca om cu mulți ani în administrație, chiar am fost și secretar de Primărie, că până la urmă se creau mai puține nedreptăți dacă nu se dădea nicio scutire decând dându-se scutiri.

Vă argumentez. Vorbim de persoane cu dizabilități. Sunt în primul rând copii. Doamne ferește de acei părinți care au copii cu handicap! Acele certificate bag mâna în foc că sunt toate pe corecte. Buba este la persoanele adulte! Acolo îi scutim.

Și la mine, la Suseni, a venit o fătucă și zice: «Vreau să o fac și eu pe mama cu handicap. Știți cât ar costa?» Am rămas toți perplecși. Am vorbit cu d-na doctor de familie și mi-a zis că nu are nimic, e sănătoasă tun. Peste o lună, cred, a revenit și a zis: «N-ați vrut să mă ajutați. Uite că am reușit!» Mi-a pus certificatul în față.

Peste o săptămână ce face? Nu mă pricep la mașini… A venit cu un QX… pi er pătrat… o mașină care costă aproape 5.000 de lei impozitul… «Se plimbă și fiu-meu cu ea prin Pitești. E pe numele mamii». Deci, bugetul local a pierdut 5.000 de lei, a mai pierdut bugetul local 5.000 de lei din 10% și acum mai dăm și scutire. Păi, e normal la cap statul român?!” – a întrebat retoric primarul din Suseni, în aplauzele celorlalți edili prezenți la ședință.

Citește și: Primarul din Bughea de Jos refuză să dea afară 4 angajați. Din calcul îi ies doar 3,6

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită