„Cei care au salvat echipa au şi îngropat-o”, mai spune primarul
Cum comentați ultimele rezultate ale CS Mioveni, două victorii și un egal?
– Așa cum am spus din luna decembrie, eu nu mă mai ocup de fotbal. Deci, sunt doar un suporter al CS Mioveni, restul este meritul lui Nicolae Dică, al jucătorilor care au venit în ultima perioadă, al oamenilor de la club, care au fost implicați, al colegilor mei de la Primărie, care au acordat asistență, al consilierilor locali, care au susținut echipa, deci, zic eu, nu am niciun merit vizavi de ce se întâmplă la echipă.
Ca primar al orașului Mioveni, cum vedeți această revenire a echipei de fotbal?
– Mă bucură evoluția din cele trei etape, mă bucur pentru Dică, fiindcă probabil Dumnezeu îl ajută să scrie istorie, mă bucur pentru jucătorii veniți care au adus plusvaloare echipei de la Mioveni și mă bucur pentru viitorul echipei pentru care se fac eforturi, din ceea ce văd eu, ca să fie pe un loc eligibil de baraj. Sunt sigur că Dică, în ceea ce face și crede, va și reuși. Din punct de vedere logistic, și mă refer la baze sportive etc, are tot suportul meu.
Citește și Medalii pentru CS Mioveni la Cupa Drobeta la judo
„Unde ați mai văzut un lot care nu este completat cu niciun jucător în perioada de vară?”
Cum vedeți revenirea cu goluri a lui Bogdan Rusu?
– El nu a avut decât trei opțiuni după plecarea de la FCSB, să vină înapoi la Mioveni, să plece în străinătate sau să joace la echipa a doua a FCSB-ului. În primul rând, pentru el, ca om, ca sportiv, dar și pentru noi consider că a ales bine. A acceptat să vină înapoi sub comanda lui Dică și eu zic că l-am dat într-o formă, l-am luat în altă formă. Cred că ușor-ușor va ajunge la apogeu. Dar toate acestea se pot numai prin muncă… Iar pentru Dică mă bucur că este argeșean, că este un băiat tânăr și dacă reușește să ducă echipa la baraj și să mai reușească și la baraj, cred că îi vin contracte numai din străinătate. Deci, este o performanță pentru un tânăr argeșean și mă voi bucura alături de el. Dică trebuie să dreagă busuiocul la ce au greșit alții în vară, când tu abia scapi de retrogradare și nu faci niciun contract, niciun transfer. Suntem mai puternici și mai solizi… Aceia care se băteau cu pumnul în piept că au salvat echipa, aceia au îngropat-o. Ăsta profesionalism!… Unde ați mai văzut un lot care nu este completat cu niciun jucător în perioada de vară? Având în vedere că îmbătrânim în fiecare an, nu întinerim… Dar, mă rog… Asta e! La vremea respectivă unii ziceau că sunt nebun, după aceea m-au găsit pe mine țap ispășitor. Să meargă echipa mai bine și fără mine.
Să înțelegem că nu ați avut niciun aport în aducerea lui Dică?
– Nu. Conducerea clubului l-a adus pe Dică la Mioveni. Este normal că, după venirea la Mioveni, am stat de vorbă cu omul, pentru că până la urmă este o comunitate, este un oraș de perspectivă, un oraș al județului Argeș și bunul simț, și cei 7 ani de acasă, și fișa postului mă obligă să stau de vorbă cu oamenii, dar nu l-am adus eu pe Dică.
„Primarul era de vină! Primarul, primarul, primarul… Să vedem acum, că primarul nu mai are nicio treabă la echipă”
Dacă tot ați vorbit cu Dică, vă întreb și despre obiectivul antrenorului?
– Eu nu sunt implicat în chestiile astea. Am vorbit cu omul de bun simț, de bun venit. Nu intru în aceste amănunte, pentru că nu am nicio implicare… În luna decembrie, când unii se plângeau că mor de foame, au uitat să spună de banii pe care i-au luat din drepturile de televiziune… N-are rost! Dar nimeni, nici din conducerea clubului, nici din presă, care știu adevărul, nimeni nu a zis nimic. Primarul era de vină! Primarul, primarul, primarul… Să vedem acum, că primarul nu mai are nicio treabă la echipă. Deci, că merg la stadion, merg în primul rând ca suporter al echipei, ca locuitor al orașului Mioveni. Merg poate și ca primar, dar merg în primul rând ca om. Funcțiile sunt trecătoare.
Cum vedeți următoarele meciuri, cu Universitatea Cluj și cu Rapid?
– Având în vedere că au două victorii și un egal, dacă erau mai atenți puteam să și batem în meciul cu Sepsi; să nu se supere Dică, pentru că nu sunt director tehnic, drumul pe care au plecat este unul ascendent. Asta am vorbit cu Dică atunci când a venit la mine în birou, și anume că ce poți să pierzi mai mult când ești pe ultimul loc? Deci, el trebuie să imprime jucătorilor și lui că dacă putem face ceva, facem, dacă nu, mai jos de locul acesta nu se poate duce. Ce pot pierde mai mult? Cred că această gândire și mentalitate că nu avem ce pierde, munca, antrenamentul, seriozitatea și, bineînțeles, că și echipa este alta pot duce la ceva bun. Eu le mulțumesc jucătorilor care au venit în ultima perioadă sub culorile galben-verde la Mioveni și celor care au rămas le apreciez gestul. Sunt de acord cu ei că au traversat o perioadă critică, dar nu este vina primarului. Știu că acasă fiecare dintre noi avem copii, avem familie, părinți și ne așteaptă și avem și anumite obligații, dar nu în totalitate sunt eu de vină.
Dacă ai 100 de lei în buzunar, în piață cumperi de 100 de lei, nu te apuci să faci cheltuieli de 200 de lei. A trecut… Eu nu sunt nici dușmănos, nici răzbunător, dar nu e frumos… Toată lumea a bătut în primar… Sunt situații în care nu pot și nu am de unde! Eu, în primul rând, am respectat și respect legea și prioritatea la mine este funcționarea orașului, a serviciilor, a societăților, a spitalului, a creșelor, grădinițelor, școlilor. Dacă mai rămâne ceva și pentru sport, bine, dacă nu… Nu vreau să supăr pe cineva, dar acesta este purul adevăr.
Citește și CS Mioveni, susținută de un grup de deținuți de la Penitenciarul Colibași la meciul cu Sepsi
„Pentru FC Argeş este un pic de semn de întrebare şi de panică, dar nu cred că dl primar Gentea capitulează”
Echipa FC Argeș s-a apropiat și ea de zona fierbinte a clasamentului. Cum vedeți această luptă pentru salvarea de la retrogradare?
– Nu cred că se pune problema de retrogradare la FC Argeș, dar este adevărat că se află acum în zona aceasta de play-out, față de campionatul trecut, când au fost în play-off. Este rău că sunt două echipe din același județ într-o zonă fierbinte a clasamentului. Ei au, totuși, mai multe puncte, este altceva, iar noi suntem acolo unde suntem. Am văzut că o anumită parte a presei titrează că noi suntem lanterna. Sper că din lanternă să ne facem far. Este însă diferență de lot, de valoare între noi și FC Argeș, de finanțare, au mai multe atuuri, mai ales că din vară vor veni la Mioveni… Măcar o echipă să fi stat mai bine dintre cele două. Eu sper că Argeșul va avea minim o echipă în Liga I.
Pentru FC Argeș este un pic de semn de întrebare și de panică, dar este mult până a ajunge acolo. Am încredere în cei de la conducerea clubului și nu cred că dl primar Gentea capitulează. Până la urmă îmi permit să spun că FC Argeș este ca și un copil al lui Gentea; el s-a zbătut, el a rezolvat cu brand-ul. Nu cred că a făcut chestiile astea ca să asiste nepăsător la ce se întâmplă acolo. Păi, dacă nu ar fi fost Primăria la cultură și sport, cine ar fi fost? Liga I ar fi fost din vreo șase echipe, Liga a II-a nu ar mai fi fost nimic, căminele și centrele culturale nu ar mai fi fost. Așa cum putem, ducem și noi tradițiile și obiceiurile mai departe. Dacă nu eram noi, cine le făcea? Sportul mai înseamnă și sănătate, nu neapărat ambițiile unora… Nu spune toată lumea să scoatem copiii din fața tabletelor și a televizoarelor? Pe vremea mea, unu la o mie purta ochelari, acum 7 din 10 poartă ochelari. Dar, mă rog, fiecare cu gândirea și judecata lui! Le urez succes ambelor echipe!
0 Comentarii