Direct de pe terenul fostului stadion „Nicolae Dobrin”, Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a lansat un apel public către Guvern, pentru a-și respecta angajamentul față de realizarea acestei investiții. Edilul acuză lipsa de implicare a autorităților centrale, în ciuda faptului că proiectul este avansat și a fost aprobat de acum doi ani, în ședința Guvernului din 11 ianuarie 2023. Primarul a mai anunţat că administraţia locală va asigura cofinanţarea necesară reconstruirii stadionului.
„Deși eu de cinci ani le spun tuturor celor care au condus România cât de important este stadionul de la Pitești, degeaba, nu se aude nimic la București. Pentru ei, Piteștiul nu există. În momentul de față, proiectele stadioanelor din Pitești și Constanța sunt cele mai avansate. Noi am dat și autorizație de construire, iar Piteștiul a trecut și de ultimul CTE intern al CNI-ului. S-a stabilit data finală pentru predarea proiectului tehnic: 10 octombrie 2025. Dar asta nu înseamnă că lucrările nu pot să înceapă mult mai devreme. Cel puțin pe partea de infrastructură, bani veniți din cofinanțare, pentru că, da, cu toate că sunt complet dezamăgit că Guvernul României nu e în stare să își respecte propriile decizii, vom veni și cu cofinanțare.
Domnilor guvernanți, știu că vouă nu vă pasă de piteșteni, știu că sunteți foarte ocupați în perioada actuală cu numiri controversate la ministere, pe care vremelnic le conduceți, și cu legalizarea șpăgii de supraviețuire. Dar țineți cont de numele celor mai mari fotbaliști români din toate timpurile: Nicolae Dobrin și Gică Hagi și dați drumul investițiilor noastre”, a declarat primarul.
M.S.
Citește și Președintele Federației Române de Baschet, în vizită la o grădiniță din Pitești
Citește și Hai la cinema în Parcul Ștrand! În fiecare sâmbătă din august
0 Comentarii