Web Analytics
scris duminică, 10.11.2019

Primarul din Recea, despre microbuzul electoral: „Totul a fost făcut legal”

Duminică, în ziua alegerilor prezidențiale, mai multe persoane vârstnice din comuna argeșeană Recea au fost transportate la secțiile de votare cu un microbuz. După ce au fost sesizați, polițiștii argeșeni au oprit microbuzul și au întocmit dosar penal în care se fac cercetări pentru coruperea alegătorilor. Microbuzul nu avea însemnele unui partid politic și nici nu a fost descoperită vreo persoană care să facă parte dintr-un partid politic. Se fac cercetări în acest caz.
L-am contactat și pe primarul comunei Recea, Marin Pană, pentru a explica cele întâmplate: „E un microbuz de 21 de persoane, care a transportat cetățenii din satul Goleasca, care sunt la 5 kilometri de secția de votare. Conform legii, primarul este obligat să le asigure transportul tuturor cetățenilor, nu aleși pe degete sau pe criterii politice. Eu am făcut adresă către firma de transport, care asigură transportul la noi în localitate, să-mi asigure mijloc de transport de la Goleasca la Deagu. A avut două curse: la ora 10 și la ora 14, care au fost anunțate în tot satul Goleasca și toți cetățenii care nu au avut cu ce să vină, au venit cu acest microbuz”.
Primarul comunei Recea mai spune că nu știe să se fi întocmit dosar penal:
„N-am văzut nici un dosar penal.  Eu nu știu de așa ceva. Pe mine nu m-a anunțat nimeni. Organul de cercetare, poliția, a făcut copie după foaia de parcurs, după adresa către firma de transport, totul a fost făcut legal”.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...