Web Analytics
scris joi, 02.11.2017

Primarul din Miceşti a avut curaj să renunţe la serviciile CEZ pentru iluminatul comunei

12 Voicu# „După ce am trecut de la CEZ la Engie, am redus cu 40.000 lei costurile pentru iluminatul public”

Primarul din Miceşti a avut curaj să renunţe la serviciile CEZ pentru iluminatul comunei

CEZ pare să piardă tot mai mult teren, dar și clienți, în județul Argeș, unde o serie de consumatori importanți de energie electrică au renunțat la serviciile companiei amintite. Astfel, Hotelul Victoria, patronat de Emil Enescu, și transportorul de mărfuri Com Divers Auto Ro, patronat de Dan Lazăr, sunt doar două dintre companiile care au luat această decizie și despre care Jurnalul de Argeș a informat la timpul respectiv. Dar nu doar agenți economici au renunțat la serviciile CEZ, ci și instituții publice, un exemplu în acest sens fiind Primăria Micești, care a schimbat furnizorul de energie electrică pentru iluminatul stradal.

Dumitru Voicu, primar Micești: „Cei de la CEZ au încercat să  mă păcălească la negociere”

Legat de această chestiune am discutat cu primarul comunei Micești, Dumitru Voicu, acesta declarând pentru Jurnalul de Argeș că: „Da, am renunțat și eu personal la ei, dar și localitatea de 3 ani pentru energia necesară iluminatului stradal. Au vrut să mă păcălească la prețul pentru iluminatul public și atunci le-am spus: «Nu mai iau de la voi, iau de pe piața liberă că de-aia avem atâția furnizori și avem piață liberă.» Și am luat și acum cu noul furnizor, ENGIE, am contract ca la bancă, din aprilie până în aprilie următor nu se poate modifica nimic.”

Voicu: „Cei de la CEZ au încercat să mă convingă de cât de buni și frumoși sunt ei și cât de răi sunt ceilalți”

„Vă spun un lucru, la CEZ mă ducea iluminatul stradal la peste 900 de milioane de lei vechi, aproape un miliard, și acum am sub juma’ de miliard. Vă dați seama ce economie am făcut?  Deci prețul contează. Bineînțeles că atunci când au văzut că plec de la ei, cei de la CEZ au încercat să mă convingă de cât de buni și frumoși sunt ei și cât de răi sunt ceilalți, dar au încercat să mă păcălească și asta a contat cel mai mult”, a mai spus primarul Dumitru Voicu.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...