Web Analytics

Primarul din Bascov: „Vom avea probleme cu siguranţa cetăţeanului”

de | 9.04.2020 13:09 | Actualitate

Referindu-se la problemele sociale generate de criza Covid, primarul Gheorghe Stancu din Bascov crede că, dacă nu se găsește rapid cadrul legal de sprijin al persoanelor care nu sunt cuprinse în schemele asistenței sociale, acest lucru ar putea deveni o problemă de siguranță a cetățeanului.
“În bugetul de venituri și cheltuieli, pe capitolul de asistență socială, nu avem prevederi. Ar trebui să fie și un act normativ care să ne permită să îi ajutăm. Mi s-a adus la cunoștință că, alaltăieri, romii au furat deja 15 găini de la o femeie, care a rămas cu bătătura goală. Eu am câțiva romi și tot îmi fac probleme, dar ce vor face colegii mei? Mă refer la comunitățile cu romi mulți, la Păuleasca sau Călinești… Ca să putem da pachete, asta înseamnă să facem noi chetă, să facem un depozit unde să strângem alimente. Dar vă dați seama că cetățenii nu vor fi de acord să doneze pentru categoria asta? Ar trebui un act normativ către primării, astfel încât să se poată găsi soluții financiare legal constituite cu destinația din alte surse, să se poată face o rectificare de buget… ceva. O să fie o problemă chiar pe termen lung, pentru că ei înapoi nu se mai duc. Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă asta este: cei veniți. Am presimțirea că 80 la sută nu vor mai fi primiți înapoi afară, poate doar cei care au carte de muncă și chemare de la angajator, carnet de sănătate și domiciliu. Mai sunt și români în situația asta, nu doar romii. Trebuie găsită o formulă de ajutor, pentru că situația este de lungă durată. O rectificare de buget pe capitolul de asistență socială, părerea mea e că trebuie să vină în ajutor și Ministerul Muncii, Ministerul Protecției Sociale, pentru că mulți sunt descoperiți. Mulți sunt în izolare. Ăștia ies peste câteva zile, se vor mișca pe stradă. Acum mai consumă ce mai au, probabil, dar ce vor face? Ne vom confrunta cu o problemă și din punct de vedere al siguranței cetățeanului!”.
 

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii