Web Analytics
scris joi, 21.05.2020

Primarul de la Bascov îi demonstrează prefectului că zona metropolitană există şi este funcţională

Odată cu declanșarea stării de alertă a apărut problema obligativității completării declarației pe propria răspundere pentru cetățenii din localitățile limitrofe Piteștiului. Au apărut frustrări și multe comentarii legate mai ales de existența unor hotărâri prin care a fost înființată Zona Metropolitană, însă prefectul Emanuel Soare i-a contrazis pe edili privind viabilitatea acestei zone și a cerut completarea declarațiilor de către cei care intră sau ies din municipiul Pitești.
Printre semnatarii respectivelor documente de înființare a zonei metropolitane se numără și primarul de la Bascov, Gheorghe Stancu. Acesta ne-a spus că zona metropolitană există și că documentele și-au produs și efectele, unul dintre acestea fiind atragerea de către localitate a fondurilor de coeziune pentru rețelele de apă și canalizare.
“Eu am tot dosarul cu zona metropolitană. Deci, sută la sută suntem în zonă metropolitană! Avem statutul, avem hotărâre judecătorească, hotărâre de Consiliu Local, hotărâre de Consiliu Județean cu cele opt localități componente – municipiul Pitești, Bascov, Albota, Băbana, Moșoaia Mărăcineni, Micești, Ștefănești. Treaba e că prefectul nu știe și o bâlbâie. În cadrul zonei metropolitane a luat ființă ADIA. Există hotărâre, statut, nu sunt anulate prin alte acte administrative sau juridice. Și a produs efecte, doar pe transportul în comun nu a produs efecte, dar, de exemplu, în cadrul zonei metropolitane, asocieri pe apă-canal pe fondurile de coeziune, Piteștiul și toate localitățile limitrofe au beneficiat de fondurile astea. De exemplu, eu am luat în primă fază 4,9 milioane și acum am încă vreo cinci milioane de euro pentru extindere, reabilitări, modificări rețele. Pe ADIA, care este prinsă în zona metropolitană.”

Primarul de la Bascov îi demonstrează prefectului că zona metropolitană există  şi este funcţională

Distribuie!

1 Comentariu

  1. „Primarul de la Bascov îi demonstrează prefectului că zona metropolitană există şi este funcţională”. Exista, dar nu este functionala ; nu se vede/nu s-a vazut ! Unii chiar sunt dusi cu capu’ ! Eu, eu si tot eu … vai de capu’ tau ! C-unii, „viitoru’ trece” !

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...