Web Analytics
scris joi, 24.03.2022

Primarul Cristian Gentea, dezamăgit de furturile de apă: „Există şi persoane rău-voitoare, care îşi bat joc de noi toţi!”

Controalele de la începutul anului ale S.C. Apă Canal 2000 S.A. la baruri, restaurante şi alţi consumatori casnici au fost finalizate cu dosare penale pentru furt de apă şi facturi emise de peste 320.000 lei. Acţiunile de control au vizat zonele: Bradu (Platoul Prundu-Craiovei), Piteşti (Platoul Găvana, Zona Căpitan Cuţui, Zona Pieţei Ceair) şi utilizatorii debranşaţi din toată aria de operare. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a făcut apel la responsabilitate din partea cetățenilor.

Primarul Cristian Gentea, dezamăgit de furturile de apă: „Există şi persoane rău-voitoare, care îşi bat joc de noi toţi!”

„Constat cu dezamăgire că, deși majoritatea celor implicați face eforturi pentru a atinge acel nivel de trai civilizat pe care ni-l dorim cu toții (din partea municipalității, acestea sunt menite să asigure servicii publice decente pentru cetățeni, iar din partea cetățenilor sunt vizibile îmbunătățiri ceea ce privește plata facturilor la utilități, făcută onest și la timp), există și persoane rău-voitoare, care își bat joc de noi toți!

Pentru că furturile de apă din rețeaua publică sunt în continuare o practică, fac încă un apel la responsabilitate și bun-simț! Furturile de apă sunt, de fapt, pierderi, plătite, din păcate, tot de cetățenii corecți și de bună-credință, cei care nu fură, dar cărora li se fură!”, a transmis primarul Cristian Gentea.
Operatorul Regional S.C. Apă Canal 2000 S.A. va continua verificarea conformităţii şi a legalităţii branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare şi transmite că dorește ca toţi utilizatorii serviciilor prestate de societate să fie conştienţi de riscurile la care se expun, dacă nu au un contract încheiat sau recurg la diverse mijloace de fraudare a consumului de apă.

Citește și Primarul Cristian Gentea: „Vom avea patru străzi asfaltate, într-o zonă în care s-a investit în ultimul an”

Citește și Cristian Gentea a semnat contractul pentru modernizarea sistemului de iluminat

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...