# Fostul primar Dorin Bărbuceanu o face zob pe Ioana Dumitru, actualul edil al Ştefăneştiului
# Domnule Bărbuceanu, o întrebare de… baraj. Dacă prefectul nu ar aproba referendumul pentru demiterea primăriței de la Ștefănești, consilierii locali liberali și-ar da demisia ca să declanșeze alegeri anticipate?
– Eu aș vrea ca împreună cu consilierii liberali să își dea demisia și doamna primar. Dacă toți am cădea de acord să ne dăm demisia, eu și mâine o fac. Dar dacă și-ar da demisia doar consilierii liberali, asta nu ar fi suficient ca să se producă alegeri anticipate…
# Este adevărat că și Consiliul Local intenționează o acțiune pentru demiterea primăriței?
– Nu, nu există intenția asta. Noi doream o ședință extraordinară de Consiliu Local în care să se discute situația, într-adevăr foarte gravă, de la Ștefănești.
# Până una-alta, primărița Ioana Dumitru face ceva concret în sensul creării cadrului pentru referendumul de demitere a Consiliului Local…
– Se adună niște semnături. Punctul meu de vedere este că nu va reuși să adune nici un sfert din semnăturile necesare. A fost o discuție în care Consiliul Local să se întrunească și să dezbată situația în care ne găsim. Nu există la ora actuală niciun argument care să întrunească motivația pentru demiterea Consiliului Local. De doi ani și jumătate, în Consiliul Local Ștefănești, indiferent că nu s-au aprobat cu majoritate, toate hotărârile pe care le-a solicitat doamna primar au fost validate. Că doamna primar face astăzi o ședință de consiliu ordinară… De exemplu, joi (11 octombrie – n.red.) vine cu anumite puncte pe ordinea de zi, pe care Consiliul Local – este dreptul lui, e partea deliberativă – să ceară lămuriri. Doamna, peste o săptămână vine din nou cu o ședință extraordinară sau chiar cu o ședință «de îndată», ceea ce nu am mai pomenit eu până acum, cu aceleași puncte, fără să aducă nicio lămurire. Și atunci este normal să nu le votezi. Nu au nicio legătură cu bunul mers al comunității. Doi. Nu a existat niciodată ca legislativul să nu se întrunească de două ori, așa cum cere legea, deci, de-a lungul celor doi ani și jumătate, în Ștefănești s-a întâmplat o dată că nu a fost ședință de Consiliu Local într-o lună și asta pentru că doamna primar nu a binevoit să convoace consiliul. Nu a fost vina Consiliului. După aceea ne-am luat măsurile necesare și acum, când vedem că nu convoacă, legea ne permite și o convocăm noi. În plus, nu există nici măcar o lună de zile în care într-o ședință de CL să nu se fi aprobat cel puțin una, două, trei hotărâri, legea zice că la trei ședințe în care nu ai emis o hotărâre să existe ca element pentru care s-ar putea cere dizolvarea Consiliului Local. Nu există motivație, ci numai circ.
„Acum, doamna primar dorește să înființeze o echipă de fotbal pe lângă Consiliul Local. Să vină o căpușă la buget?”
# Aveți ședință ordinară de Consiliu Local joi, 11 octombrie. Care credeți că sunt punctele de pe ordinea de zi pe care consilierii locali nu le vor vota?
– Există un proiect de hotărâre de buget în care sunt niște lucruri pe care sigur Consiliul Local nu i le va aproba. De exemplu, țineți minte că la Ștefănești a fost o problemă cu echipa de fotbal a lui Păun, care făcut atâta tam-tam și apoi a dispărut domnul Păun. Acum, doamna primar, după ce Centrul Cultural a devenit de sine stătător, dorește – asta ne mai lipsea – să înființeze o echipă de fotbal pe lângă Consiliul Local. Să vină o căpușă la buget? Nu! Eu nu sunt de acord și nu am fost niciodată.
# Adică vreți să spuneți că echipa de fotbal ar fi una cu dedicație?
– Vrem să mergem mai la substrat, să vedem cine o fi antrenor, cine se ocupă cu ce… cine are anumite interese… Eu am stat 15 ani primar la Ștefănești. Dacă dumneavoastră găsiți salariați pe care am avut interesul să îi angajez… Deci, acum sunt 27 de salariați angajați în doi ani și jumătate, din care nu știu dacă trei sau patru își merită locul. Sunt niște promisiuni făcute, au rezolvat niște probleme…
„Uitați-vă pe ordinea de zi a Consiliului Local și o să vedeți că toate acele proiecte introduse cu tam-tam, sumele alocate sunt de formă”
# Văd că v-ați hotărât să puneți punctul pe „I”…
– Mă doare și pe mine, pentru că Ștefăneștiul își merita rolul lui. Acum este blamat. Ștefăneștiul are tot ce îi trebuie, și-a urbanizat fiecare cetățean în curtea lui, dar în rest eu văd că se stagnează. Unde sunt lucrările? Anul trecut am pierdut 170 de miliarde. Nu ni i-au luat, dar nici nu ni i-au mai dat. Asta este grav, nu?! Am zis în 2016 că este normal, odată cu schimbarea unui guvern, ceilalți nu mai continuă lucrările, dar în 2017 ce am făcut, în 2018 ce am făcut? Uitați-vă pe ordinea de zi a Consiliului Local și o să vedeți că toate acele proiecte introduse cu tam-tam, sumele alocate sunt de formă. Nu poți să îmi spui că pentru o stradă de 1,8 kilometri aloci un miliard sau un miliard și jumătate și spui că faci și proiectare și lucrare. Sunt de formă! Sunt o bătaie de joc! Am aprobat gândindu-ne la comunitate. Acum vine doamna și zice: toți banii de la aceste lucrări pe care nu le putem face, fără nicio motivație, îi băgăm în fondul de rulment. Pentru ca mâine nu știu ce spectacole sau ce va face… Vi se pare corect? Și atunci, este greșit că nu îi aprobă Consiliul Local unele hotărâri? S-a dorit la un moment dat un proiect pe strada principală în Ștefănești Vale, care valora aproape 80 de miliarde. Acum este vorba despre un proiect pentru Coasta Câmpului, care valorează 120 de miliarde. Sunt un om care știe să citească un proiect, știe să citească un buget. Deci, uitându-mă pe aceste proiecte, am rămas… Vă dau un exemplu: Coasta Câmpului are 3 kilometri și presupunea că dăm la o parte covorul asfaltic, să decapăm tot nisipul și tot pământul ăla care s-au colmatat în 100 de ani și să o luăm de la capăt, ca și cum am face autostradă… Așa ceva nu se poate face pe o stradă care mai este și locuită. Păi, în anii ăștia când se lucrează acolo, cetățenii ce fac? Noi vorbim de îmbrăcăminte bituminoasă ușoară, asta este pentru străzile unei localități. De aici se trage concluzia că nu se dorește ca cele două străzi să fie, de fapt, făcute, pentru că ele nu pot fi făcute decât în cinci-șase ani. E convinsă doamna că stă cinci-șase ani și că le face? Nu! Se dorește realizarea studiului de fezabilitate și proiectarea, care pot ajunge la 10-12 miliarde, și aici trageți concluzia. Se dorește realizarea studiilor și în rest proiectul se va pune în dosar.
# Deci, care sunt cele două străzi pentru care primărița dorește să investească aceste sume?
– Coasta Câmpului acum și Oțelești, inițial. Lucrarea o vor face urmașii urmașilor noștri.
# Și de ce ar vrea doamna primar să facă aceste investiții în studii de fezabilitate ce vor sfârși în sertar, pentru capital electoral sau…
– Trageți dumneavoastră concluziile!
0 Comentarii