Web Analytics

articol scris luni, 20 octombrie 2025

Cristiano Bergodi este noul antrenor de la U Cluj

U Cluj i-a găsit înlocuitor lui Ioan Ovidiu Sabău! Este vorba despre Cristiano Bergodi, fostul antrenor al celor de la Rapid. Italianul a ajuns la un acord valabil pe 2 ani cu gruparea din Ardeal, cu un salariu de 15.000 de euro pe lună, indică sursele Gazetei Sporturilor.

Citește și: Echipa masculină de tenis de masă a României a fost învinsă în finala Campionatului European de Franța

După eșecul cu FC Botoșani, Ioan Ovidiu Sabău a ales să își prezinte demisia, iar conducătorii clubului din Ardeal au început să caute un înlocuitor. Cu o listă lungă de variante, cei de la U Cluj au decis să îl aducă pe italian pe Cluj Arena. Bergodi și-a dat acordul și a ajuns la o înțelegere cu șefii „șepcilor roșii”, au transmis sursele Gazetei Sporturilor.

Cristiano Bergodi este liber de contract din 2024, atunci când a plecat de la Rapid. Cristiano Bergodi a antrenat mai multe echipe în fotbalul românesc: Sepsi, Universitatea Craiova, FC Voluntari, ASA Tg. Mureș, FCSB, Poli Iași, CFR Cluj și FC Național.

Acesta și-a început cariera de antrenor în România, la FC Național, iar ulterior a antrenat și în fotbalul italian: Modena, Pescara și Brescia. A reușit să câștige de două ori Cupa României cu Sepsi Sf. Gheorghe și și-a trecut în cont și două Supercupe: una cu Sepsi și una cu Rapid în sezonul 2006-2007.

Citește și: Victorie pentru Cristi Chivu. Inter a devenit lider în Serie A

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Marius Croitoru, după FC Argeş – FC Botoşani: ”Jocul a fost la discreția noastră””

FC Argeş a remizat, scor 1-1, la Mioveni, cu FC Argeș, în cadrul etapei a 9-a din SuperLigă.  Moldovenii au […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – FC Botoșani 1-1: ”Sunt supărat, dar îmi felicit jucătorii pentru efortul depus!”

FC Argeș a scăpat printre degete victoria cu FC Botoșani. Alb-violeţii au condus cu 1-0 și au avut mai multe […] Citește!

Tren cu oficiali europeni, lovit de o dronă lângă granița Ucrainei cu Polonia. Cine se afla la bord

Un tren care circula în apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia a fost implicat într-un incident grav după ce a […] Citește!

Mădălina Apostol a murit la 41 de ani. Iubita lui Nick Rădoi, omul de afaceri român stabilit în SUA, a lăsat în urmă trei copii

Momente cumplite pentru omul de afaceri Nick Rădoi. Mădălina Apostol, partenera sa de viață, a murit la vârsta de 41 […] Citește!

549 de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Sute de sancțiuni aplicate de Poliție

Polițiștii au reținut 549 de permise de conducere în urma acțiunilor desfășurate sâmbătă la nivel național. 133 dintre șoferi au […] Citește!

FC Argeș – FC Botoșani 1-1

Etapa a noua din SuperLiga a programat jocul dintre FC Argeș și FC Botoșani. După patru eșecuri consecutive, argeșenii au […] Citește!

Accident în Constanța: un camion plin cu grâu s-a răsturnat. O gravidă a ajuns la spital

Un camion încărcat cu grâu s-a răsturnat duminică, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța. Două persoane au fost rănite, iar […] Citește!

Incendiu lângă Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Friteuzele unui restaurant au luat foc

Pompierii au intervenit de urgență la un restaurant de pe bulevardul Carol I din Iași, după ce un incendiu a […] Citește!

Mureș: Două persoane au murit într-un accident grav, pe DN15. Un copil se numără printre răniți

Impact violent între două autoturisme, duminică, în localitatea Gornești. Două persoane au fost găsite încarcerate și nu au mai putut […] Citește!

Trafic dificil pe mai multe drumuri din țară: 11 transporturi agabaritice pe A1, A2 și A4. Unul dintre convoaie are 86 de metri

Traficul rutier din mai multe județe poate fi influențat duminică după-amiază de deplasarea a 11 transporturi agabaritice. Convoaiele vor circula […] Citește!

13 Septembrie 1848: Sfârşitul Revoluției în Muntenia. Trupele otomane au intrat în Bucureşti, capitala Țării Românești

La 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane au pătruns în București, după arestarea fruntașilor revoluționari munteni și zdrobirea […] Citește!

Rusia, acuzată că își extinde operațiunile hibride în Europa

Europa începe să conștientizeze amenințarea reprezentată de războiul hibrid al Rusiei, inclusiv în afara statelor baltice, susține Kirilo Budanov, șeful […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!