Web Analytics
scris vineri, 03.07.2020

Primăriile din Argeș au solicitat 12 milioane lei despăgubiri în urma inundațiilor

În Argeș au existat 29 de localități afectate de inundațiile din luna iunie, însă doar 10 UAT-uri au transmis în timp util documentațiile complete, prin care se solicită sprijin financiar pentru refacerea obiectivelor de infrastructură afectate. Celelalte primării mai au timp până pe 6 iulie, a transmis Instituția Prefectului Argeș.

Primăriile din Argeș au solicitat 12 milioane lei despăgubiri în urma inundațiilor

De asemenea, Regia Județeană de Drumuri Argeș solicită 2,55 milioane lei pentru 5 obiective afectate de ape.

„Primăriile care au transmis documentație completă au solicitat un sprijin financiar de 9,36 milioane de lei. În total, din Argeș s-au solicitat 11,92 milioane de lei pentru refacerea obiectivelor de infrastructură calamitate. Banii vor fi asigurați din fondul de intervenție al Guvernului, cuprins în bugetul pe anul 2020.

Prin hotărârea CJSU nr22, inițiată de prefectul Emanuel Soare și președintele Consiliului Județean, Dan Manu, procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor din județul Argeș au fost înaintate Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Administratorii elementelor de infrastructură afectate au confirmat că sumele solicitate sunt destinate exclusiv aducerii la starea inițială și nu vor fi folosite pentru modernizări sau lucrări adiționale. Mai mult, obiectivele calamitate pentru care s-au solicitat sume de bani din fondul de intervenție al Guvernului nu se suprapun cu obiectivele de investiții finanțate prin PNDL.

Sumele trimise către Ministerul Dezvoltării pentru refacerea obiectivelor calamitate, pe localități, sunt următoarele:
-Albeștii de Muscel- 269.000 lei;
-Bălilești- 159.000 lei;
-Brăduleț- 2,5 milioane lei;
-Bughea de Sus- 733.000 lei;
-Cetățeni- 250.000 lei;
-Corbi- 1,18 milioane lei;
-Micești- 252.000 lei;
-Sălătrucu- 254.000 lei;
-Valea Danului- 2,88 milioane lei;
-Valea Iașului- 541.000 lei.

Primăriile care au depus documentații incomplete sunt: Albeștii de Argeș, Aninoasa, Cepari, Cicănești, Corbeni, Țițești, Mihăești, Stâlpeni și Tigveni. Aceste UAT-uri, cu localități afectate de inundații, vor putea depune până cel târziu luni, 6 iulie, documentațiile complete. În baza acestora se va lua o nouă hotărâre CJSU și se va emite o altă hotărâre de Guvern (HG)”, a transmis Instituția Prefectului Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită