Pentru că oficialii Primăriei Pitești au mascat cu arbori ornamentali mai multe chioșcuri ce nu aveau autorizație de construcție și care erau amplasate pe domeniul public al SC Turism Muntenia SA, principalul acționar de la Hotelul Muntenia, Nicolae Ivănescu, a blocat accesul în parcarea hotelului. Astfel, municipalitatea a sesizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş în legătură cu faptul că SC Muntenia SA a blocat accesul în parcarea hotelului, parcare care îi aparține, dar care era folosită de toţi şoferii drept cale de servitute. Municipalitatea reclamă că în acest mod se blochează accesul în zonă în cazul necesității autospecialelor de pompieri şi al ambulanţelor. Totuși, Primăria a început să lărgească parcarea din faţa Cercului Militar, astfel încât să creeze un circuit care să permită maşinilor să intre din bulevardul Republicii în parcarea publică prin faţa hotelului „Argeș” și să întoarcă prin faţa Cercului Militar şi să iasă tot pe lângă hotelul „Argeş” în bulevardul Republicii. Această parcare va putea fi folosită din nou începând cu data de joi, 4 martie. „Acolo sunt o serie întreagă de amplasamente fără niciun aviz de la Primăria Pitești. Primăria Pitești a avut obligația de a notifica proprietarul și dacă acesta nu se conformează, primăria poate să sesizeze Parchetul, lucru pe care l-am făcut. Cei care desfășurau activitate acolo au fost deja amendați. Proprietarul este pasibil de sancțiune în situația în care nu a avut documentele necesare, iar cei care desfășoară activitatea de comerț nu poate să facă acest lucru dacă nu au avizele necesare, lucru pe care nu l-au avut. Am sesizat Parchetul, poliția și vom sesiza și ISU”, a precizat vicele Cornel Ionică.
Alex Vlaicu
0 Comentarii