Web Analytics
scris vineri, 15.05.2020

Prima slujbă în sobor, de după relaxare, la Spitalul de Psihiatrie Vedea

Odată cu relaxarea măsurilor privind bisericile de după perioada stării de urgență, protopopul Piteștiului, Laurențiu Dinu, a participat la prima slujbă în sobor. S-a întâmplat la la Spitalul Sfânta Maria de la Vedea,  în fața paraclisului, acolo unde s-au aflat și maicile Sofia și Maria. A fost o slujba de alinare pentru bolnavii de la psihiatrie în prima zi în care este stare de alertă în prezența protopului și a maicii starețe. Cu binecuvântarea ÎPS Calinic s-a hotărât ca în fiecare duminică, de la ora 13,00 să aibă loc maslul cu toți preoții din comuna Vedea. De asemenea, după oficierea slujbei a fost stabilit un nou plan misionar-pastoral pentru catehizarea eficientă a Comunei Vedea, prin colaborarea preoților parohi Codruț Soveja și  Constantin Ghețea. Astfel, s-a hotărât redobândirea granițelor teritoriale a Parohiei ce cuprinde satele Frătici-Vârșești și distribuirea gratuită, de două ori pe an de literatură religioasă pentru toți credincioșii din Comuna Vedea.

Prima slujbă în sobor, de după relaxare, la Spitalul de Psihiatrie Vedea

Distribuie!

6 Comentarii

  1. Un preot deosebit constantin ghetea

  2. O adunare de preoți cu maici, într-un spital de psihiatrie. Dă mult de gândit.
    Domnul să aibă milă de noi!

  3. Lipsește mențiunea numelui preotului Vintilă Remus Dumitru .

  4. Un preot jerfitor, carea facit multa curatenie intr-o biserica aflata in ruina.

  5. popa soveja da locul de veci cu 1000 euro
    de unde carti gratuite?

  6. nu a fost maslu duminica

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş, între Crin şi Amin

Cum spuneam si acum o lună, ceva nu se leagă în PSD Argeș cu candidatura lui Crin Antonescu. Nu face deloc scânteie domnul candidat! Încă nu e...

Din ediția tipărită