# Explicaţia Stelei Mercan, mama băiatului care a bătut la sânge o vânzătoare din Curtea de Argeş, pentru tâlhăria comisă de odrasla ei
Prima săptămână a lui martie a adus încă o știre terifiantă pentru micuțul dar agitatul oraș al Basarabilor, care pare să devină tot mai des teatrul unor întâmplări ce țin prima pagină a ziarelor. De neexplicat pentru cei care îl cunoșteau, Alex Mercan, un tânăr de numai 19 ani, a intrat în zorii zilei într-un magazin din Curtea de Argeș, unde, după ce a bătut-o pe vânzătoare, i-a furat încasările și s-a făcut nevăzut, fiind prins ulterior de polițiști. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de luat vederi și, potrivit avocatului băiatului, acesta a intrat chiar de două ori în incintă. Prima dată a ieșit cu un aer confuz și de abia a doua oară ceva l-a înfuriat la vânzătoare și a luat-o la bătaie. Cert este că judecătorii Tribunalului Argeș au respins recursul formulat de apărare privind mandatul de treizeci de zile arest preventiv. Deși, pe masa magistraților, a ajuns o listă semnată de peste o sută de cunoscuți ai lui Alex Mercan, prin care aceștia cereau clemență pentru prietenul lor. Mercan a fost vizitat luni, la IPJ Argeș, de mama acestuia, Silvia, împreună cu tovarășul ei de viață și doi dintre copii cuplului. În aceste zile și femeia agresată a făcut contestație împotriva certificatului medico- constatator prin care i s-au stabilit doar opt zile de îngrijiri medicale. Interesant este că, deși este vorba despre o faptă reprobabilă, spre deosebire de alte cazuri, societatea nu l-a pus la zid pe Alex Mercan ci, după cum stă dovadă pagina lui de Facebook, sute de persoane din lista de prieteni și-au manifestat solidaritatea cu el.
”Băiatul meu a nimerit în ultima săptămână într-un anturaj foarte prost care l-a influențat în rău”
Am întâlnit-o pe Silvia Mercan luni, imediat după ce și-a vizitat fiul, la arestul IPJ Argeș, unde i-a dus haine, mâncare, obiecte de strictă necesitate precum și cărți și ustensile de desenat pentru că tânărul este pasionat de desen. O doare faptul că, dumincă, Alexandru va împlini 20 de ani și își va petrece ziua de naștere în spatele gratiilor. Femeia spune că nu îl consideră nevinovat pe băiat dar, pentru că nu își mai recunoștea copilul în bruta care a comis fapta reprobabilă, a făcut o mică investigație printre prietenii acestuia și a reușit să reconstituie ce s-a întâmplat în ultimele ore petrecute în libertate de Alexandru. „A apărut astăzi (n.red. luni) într-un ziar local, informația cum că el ar fi consumat substanțe halucinogene ca să își facă curaj să dea spargerea. Nu, el nu a premeditat, nu este nici consumator, doar că a nimerit în ultima săptămână într-un anturaj foarte prost care l-a influențat în rău. I-au dat să fumeze marijuana. A fumat chiar trei țigări, după cum am aflat. Este un copil bun, un copil pe care și l-ar dori orice familie. Avem o mică afacere de familie iar el îl ajuta pe soțul meu cu orice era nevoie, se ducea la spălătoria auto, se ducea la bar… El a și lucrat la un restaurant care s-a închis pe motiv de renovare, dar urmau să îl primească după aceea. Dar nu se punea problema banilor. Nu avea nevoie de nimic, nu avea motiv să fure. Avem patru copii, am muncit pentru ei, să fie îmbrăcați corespunzător și dacă își doresc ceva să le putem oferi… Este un copil extraordinar care nu mi-a făcut niciodată probleme. A uimit un oraș întreg gestul lui! A greșit, trebuie să plătească dar îmi doresc din tot sufletul să înțeleagă toată lumea că nu era el în momentul acela și nu a făcut nimic premeditat. Era un copil bun, are potențial de a fi un om cum trebuie în societate, ne așteptam la mult de la el. Și, acum și-a distrus viitorul. Greșeala aceea i-a distrus viitorul! Vreau, într-un fel, ca mamă, să plătească, dar să se țină cont de faptul că a greșit și sunt persoane mult mai importante ca el care au greșit, nu a făcut-o de bună voie. La judecători, la procurori îmi pun cea mai mare speranță să înțeleagă că e un copil, totuși, nu a mai făcut așa ceva, îi strică viitorul și într-adevăr de acolo (n.red. din pușcărie) poate va ieși un om rău, își va schimba total comportamentul și firea”, spune mama, după care relatează ce s-a întâmplat înainte ca fiul ei să comită fapta de neexplicat; „ Cam de o săptămână, zece zile, intrase într-un anturaj prost, un grup format din trei-patru copii proveniți din familii dezorganizate. Am aflat că se drogau, nu știu dacă frecvent, dar luau. Nu știu cum au reușit să îl influențeze atât în rău! El nu a vrut inițial să recunoască în fața mea, de rușine, cred, dar apoi a spus. A fumat trei țigări, mi-au spus niște prieteni de ai lui buni”. „În noaptea respectivă, ne-am uitat împreună la un film până la două și jumătate. Mi-a spus că iese în fața blocului că a venit cineva de la Pitești. Acolo i-au adus ceva!”, spune și tatăl vitreg al lui Alexandru, Liviu Ioniță, căruia i se mai zice și Scarciu în Curtea de Argeş.
Avocatul Robert Georgescu: „Alexandru ar putea primi o pedeapsă cuprinsă între 1,5 și 5 ani”
Avocatul apărării, Robert Georgescu, va depune o cerere pentru efectuarea unei expertize care să determine dacă, la data săvârșirii faptei, clientul său se afla sub influența stupefiantelor ce pot fi detectate chiar și ulterior prin analiză de sânge și urină, efectele făcându-se resimțite și pe durata a luni de zile. „S-a spus greșit că a consumat pentru a săvârși fapta, a fost accidental. Din câte am înțeles, au fost câteva jointuri de marijuana. Un alt amănunt care vine să confirme informația că Alex era drogat este faptul că a intrat de două ori în magazin. Prima dată a ieșit, nu știa ce e cu el, apoi a intrat din nou. Își aduce aminte că a lovit-o pe femeie o dată, după aceea nu își mai aduce aminte nimic. De altfel se poate observa din reacția societății, care nu l-a pus la zid, că era o persoană care se bucura de o bună imagine în ochii celor care îl cunoșteau iar el deja și-a exprimat decizia de a ieși din grupul vicios. Dacă urmează sfaturile mele, Alexandru Mercan ar putea beneficia de înjumătățirea pedepsei și ar putea primi o condamnare cuprinsă între 1,5 și 5 ani, dar deocamdată nu pot să vă spun despre ce este vorba”, ne-a spus apărătorul.
Stela Mercan: „Cam de doi ani, la Curtea de Argeș, nu mai poți lăsa un copil să iasă afară din casă, din cauza mediului dubios!”
Stela Mercan crede cu convingere că atmosfera dubioasă care a pus stăpânire pe orașul în care Alexandru a crescut și a ajuns adolescent, Curtea deArgeș, este de vină pentru ceea ce s-a întâmplat cu băiatul ei. „Înainte era un oraș extraordinar de liniștit. Eu sunt de loc din Galați și sunt de 18 ani în Curtea de Argeș. Până în acest moment am fost îndrăgostită de acest oraș, însă cam de doi ani nu mai ai siguranța să lași un copil să iasă, că sunt foarte multe altercații prin locurile publice și un anturaj foarte prost care strică orice copil aflat la începutul drumului în viață. Culege ce găsește pe afară, degeaba îl înveți tu, ca părinte, ce e bine, ce e rău…”
Material realizat de Alina Crângeanu
0 Comentarii