Web Analytics

presshub.ro: Început în 2007, cu 53 de milioane de euro pierduți în 2014, resuscitat în 2018 – PressHub

de | 5.12.2018 16:00 | Bani europeni

Se vorbește de peste zece ani despre Sistemul de management integrat al deșeurilor, unul dintre cele mai mari proiecte cu finanțare europeană din județul Galați, pentru care Consiliul Județean a pierdut finanțarea inițială – 53 de milioane de euro. Finanțat prin Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu, în exercițiul comunitar bugetar 2007-2014, proiectul a pierdut banii în 2014 după ce, timp de aproape trei ani, nu s-a putut găsi o soluție legislativă pentru scoaterea unui teren de 5,3 hectare din fondul forestier… Noua conducere a CJ Galați a reușit însă să deblocheze situația în ultimii doi ani; întregul sistem a fost reconfigurat aproape de la zero și completat, iar studiul de fezabilitate a fost depus vineri, chiar de Sfântul Andrei, la Jaspers, comisia care avizează și finanțează proiectele pe Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Între timp, valoarea totală a investițiilor prevăzute……

Citește tot articolul!

Articol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii