Web Analytics

presshub.ro: Două surori au ajuns primărițe după ce soții lor, ambii primari, au intrat la închisoare pentru corupție – PressHub

de | 3.12.2018 09:52 | Bani europeni

Cercetat într-un nou dosar pentru fraude din fonduri europene, Omer Radovancovici, fost primar în comuna cărășeană Pojejena, are antecedente grele. Supranumit „Prințul Clisurii”, Radovancovici a făcut pușcărie pentru contrabandă și organizare de grup infracțional. Pentru a asigura continuitatea la „domnia” comunei, Primăria Pojejena s-a „moștenit” în familie, de la primar la nevastă, Mira Radovancovici. Miza, deși poate părea surprinzător, este că se pot strânge averi consistente chiar și într-o comună cu 3000 de locuitori. La indigo, frâiele primăriei din Socol, care face parte din rețea și din „dinastie”, au fost preluate, după condamnarea fostului primar Valentin Ghiță – prins delapidând proiecte cu fonduri europene –, de soția acestuia, Olguța Ghiță. Sora Mirei Radovancovici.

Vestea că Omer Radovancovici, cândva capul contrabandei de pe Clisura Dunării și om de casă al fostului baron……

Citește tot articolul!

Articol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole