Web Analytics
scris vineri, 17.05.2019

presshub.ro: Bani europeni pentru construcția unui performant observator astronomic la Odobești – PressHub

Proiect neașteptat într-unul dintre orașele județului Vrancea: la Odobești se va construi în următorii doi ani un observator astronomic, unul dintre cele mai moderne din țară. Investiția este realizată din bani europeni și face parte dintr-un proiect mai larg intitulat “Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din oraşul Odobeşti”, care include extinderea Liceului Teoretic, reamenajarea Parcului Gară și asfaltare de străzi și trotuare. Observatorul astronomic implică o investiție de 2 milioane de euro, în timp ce restul proiectului are o valoare de alte 3 milioane euro.

presshub.ro: Bani europeni pentru construcția unui performant observator astronomic la Odobești – PressHub

În ceea ce privește realizarea observatorului astronomic, primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, susține că a discutat despre un viitor parteneriat cu reprezentanţi ai unor universităţi importante.

“Deja am luat legătura cu diverse universităţi din străinătate, dar şi din România cu care vrem să se semnăm parteneriate pentru……

Citește tot articolul!

Articol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

A murit Horia Moculescu

A murit Horia Moculescu, la vârsta de 88 de ani. Celebrul compozitor s-a stins din viață după ce...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...