Preşedintele unui important ong din Scoţia, Tam Hendry, fratele preşedintelui regiunii Highland, participă la Sărbătorile Argeşului şi Muscelului

de | 10.08.2015 09:14 | Actualitate

# Delegaţia din Scoţia este însoţită de şeful Consulatului României la Edinburg, domnul Mihai Delcea
O delegaţie din Scoţia  participă,  în perioada 10-15 august, la Sărbătorile Argeşului şi Muscelului 2015, la invitaţia Comunităţii Montane Iezer Muscel  şi a CJ Argeş. Delegaţia este însoţită de domnul Mihai Delcea, şeful Consulatului României la Edinburg şi are în componenţă preşedintele unei importante organizaţii neguvernamentale, Ventures Scotland, pe Tam Hendry. Acesta este fratele parlmentarului şi preşedintelui Regiunii Highland, Drew Hendry, care a venit în urmă cu un an în judeţul nostru, tot la invitaţia CMIM. Programul vizitei a inclus, luni, 10 august, o întâlnire cu preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, urmată de o deplasare la Universitatea Piteşti iar după amiază de participarea la deschiderea festivităţilor ocazionate de Sărbătorile Argeşului şi Muscelului, de la Teatrul Al. Davila. În cursul zile de miercuri,  CMIM va fi gazda oaspeţilor iar preşedintele CMIM Argeş, consilierul judeţean, Leonard Soare,   va semna un acord  de parteneriat cu ONG-ul din Scotia condus  Tam Hendry , în vederea derulării unor proiecte comune viitoare. Delegaţia din Scoţia va vizita, în această perioadă, obiectivele turistice şi istorice ale părţii de nord a judeţului. A.C.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii