Web Analytics
scris joi, 08.12.2022

Preşedintele statului Peru a fost arestat

Preşedintele statului Peru, Pedro Castillo, a fost demis din funcție şi arestat, miercuri, iar vicepreşedinta sa, Dina Boluarte, a fost învestită în fruntea ţării, informează Agerpres, care citează AFP.

Preşedintele statului Peru a fost arestat

Citește și: În mintea judecătorului care şi-a luat viaţa injectându-şi benzină în vene

Intrat în funcţie în iulie 2021, Pedro Castillo, 53 de ani, a fost „plasat în stare de arest”, a anunţat procurorul Marita Barreto, după publicarea de către administraţia judiciară a unor imagini înfăţişându-l pe fostul şef al statului aşezat într-un fotoliu şi înconjurat de procurori şi poliţişti. O sursă judiciară a precizat pentru AFP că o anchetă pentru „răzvrătire”, după încercarea sa de a dizolva Parlamentul, a fost deschisă împotriva lui Castillo care a condus ţara doar 17 luni. Aceasta se adaugă celorlalte şase anchete pentru corupţie sau trafic de influenţă care îl vizează, de care sunt acuzaţi şi membri ai familiei sale şi anturajului său politic.

Citește și: Fostul ministru al Agriculturii, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Demiterea sa pentru „incapacitate morală”, transmisă în direct la televiziune, a fost aprobată de 101 din 130 de parlamentari, dintre care 80 din opoziţie. Într-un efort de ultim moment pentru a încerca din nou să scape de demitere, fostul preşedinte a anunţat dizolvarea parlamentului cu doar câteva ore înainte ca acesta să se reunească pentru a dezbate soarta lui.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...