Web Analytics

Preşedintele PETA Germania, în vizită în Argeş

de | 1.11.2018 13:00 | Actualitate

Președintele PETA Germania, cea mai mare organizație din lume pentru drepturile animalelor, cu peste 6,5 milioane de membri, s-a aflat, săptămâna trecută, în Argeș, pentru a participa la evenimentele EDUXANIMA. Harald Ullmann, împreună cu alți patru reprezentanți PETA și TV PETA Germania, a luat parte la ora de curs Eduxanima (live), la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Pitești și la evenimentul de lansare a Programului Educațional Eduxanima pentru școli, desfășurat la Mioveni. Împreună cu primarul orașului Mioveni, oaspeții au vizitat adăpostul de câini al primăriei, iar ulterior au asistat la începerea activității de sterilizare la Topoloveni, prima localitate în care echipa medicală Eduxanima desfășoară Programul de Sterilizare Gratuită a Animalelor de Companie. La prezentarea aceluiași program în Sala Mare a Consiliului Județean Argeș – cel mai important obiectiv al vizitei președintelui PETA – președintele Eduxanima, Carmen Arsene, și președintele PETA Germania, Harald Ullmann, au amintit obiectivele urmărite: eradicarea abandonului și scăderea numărului de animale fără stăpân.
I.M.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii