Web Analytics

articol scris joi, 04 aprilie 2024

Președintele Consiliului European și premierii din Belgia, Ungaria și Croația, discuții la Palatul Cotroceni cu președintele Iohannis

Ieri, la Palatul Cotroceni, președintele Iohannis s0a întâlnit cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, și prim-miniștrii din Belgia, Ungaria și Croația, veniți la București pentru dezbateri privind prioritățile Uniunii Europene pentru următorul ciclu instituțional.

Citește și: Foto de colecție. Ion Mînzînă s-a întâlnit cu Edi Iordănescu

Consultările organizate la București se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităților Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea și apărarea, implicarea la nivel mondial și extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienței și a competitivității Uniunii, a transmis Administrația Prezidențială.

Citește și: Ion Georgescu a scăpat din nou de arestul la domiciliu. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 48 de ore

„Din perspectiva României, în următorii ani trebuie să ne concentrăm pe consolidarea construcției europene, în special pe securitate și apărare. Alte teme prioritare privind viitorul UE se referă la extindere, implicarea Uniunii la nivel mondial, reziliența și competitivitatea, energia și migrația. România este profund angajată, în fiecare zi, în avansarea tuturor acestor priorități ale UE și putem contribui semnificativ la acest proces, inclusiv pe baza experienței noastre ca stat care a aderat mai recent și care se află în imediata vecinătate a războiului din Ucraina. Discuțiile precum cele de astăzi pun în evidență unitatea europeană și angajamentul comun de a găsi soluții la problemele prioritare ale oamenilor”, a anunțat și peședintele României.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tulcea. Mesaj nou RO-ALERT. Posibilă incursiune de drone

Vineri, 6 noiembrie 2026, în jurul orei de 09:00, oamenii din județul Tulcea au primit un nou mesaj RO-ALERT, de […] Citește!

Salvamontiștii argeșeni au ajuns în școli. Viitori turiști învață regulile muntelui

Salvamontiștii argeșeni au desfășurat, în această săptămână, mai multe activități de informare și prevenție, adresate atât elevilor din școlile județului, […] Citește!

Argeș. Fapte grave la o firmă din domniul silvic. Dosar penal și amendă

Joi, 5 noiembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Argeș, au finalizat verificările […] Citește!

Au început pregătirile pentrul Târgul de Crăciun din Pitești

Joi, 5 noiembrie 2026, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun; aceștia au […] Citește!

Moaștele Sfântului Nectarie ajung la Mioveni în perioada 17-20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie, credincioșii din Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele […] Citește!

Duatlonul Regal Invictus revine la Curtea de Argeș! Când are loc evenimentul sportiv

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Curtea de Argeș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, evenimentul sportiv dedicat […] Citește!

„Safari cu urşi pe Transfăgărăşan”, ultima fiţă de pachete turistice care inundă internetul

De la 400 de lei, la 677 de ron sau 221 dolari de adult, tot mai multe anunțuri cu o […] Citește!

Via Dominorum, drumul care va uni Târgovişte, Câmpulung şi Curtea de Argeş prinde contur

Trei orașe care au scris pagini importante din istoria Țării Românești vor fi conectate printr-un traseu turistic de aproximativ 120 […] Citește!

Punct final în procesul pentru un proiect cu probleme! Câmpulungul este bun de plată

Din puhoiul de litigii având ca obiect contestarea unor decizii ale autorităților din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care […] Citește!

Guvernul păstrează tarifele reglementate la gaze până pe 31 martie 2027. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru energie

Românii vor beneficia în continuare de reglementarea tarifelor la gazele naturale până la 31 martie 2027, a anunțat premierul Luca […] Citește!

Colet cu peste 5 kilograme de canabis, trimis din Spania în România. Doi bărbați din Baia Mare, arestați preventiv

Un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat a dus la descoperirea unei presupuse operațiuni de trafic […] Citește!

Ceață densă și vizibilitate sub 50 de metri în trei județe, în această dimineață. Drumurile pe care circulația este închisă

Șoferii care pornesc la drum vineri dimineață, 6 noiembrie 2026, trebuie să circule cu prudență, după ce ceața densă a […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete