Sâmbătă 17 martie, la sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş din Piteşti a avut loc o foarte interesantă şi utilă întâlnire a oamenilor de afaceri din judeţ cu Florin Cîţu-preşedintele Comisiei economice din Senat şi vicepreşedinte PNL şi cu mai mulţi membri din cadrul PNL. Iniţiativa acestei întâlniri dintre PNL şi mediul de afaceri din Argeş a aparţinut CCIA Argeş. Alături de Florin Cîţu (foto, al doilea din stânga) şi de George Caval-preşedintele CCIA Argeş, la întâlnire au participat activ senatorul PNL de Călăraşi Răducu Filipescu, deputatul Dănuţ Bica, preşedintele PNL Argeş-Adrian Miuţescu, primarul Virgil Baciu de la Corbi şi aproape o sută de oameni de afaceri din judeţ.
După cum a declarat senatorul Florin Cîţu, „discuţia cu oamenii de afaceri argeşeni a fost una foarte aplicată şi s-a referit la toate modificările ce s-au făcut în legislaţia fiscală. Am discutat şi despre modul în care ANAF îşi exercită atribuţiile, precum şi despre modificarea Codului Fiscal. E clar că în ultimele 12-13 luni asistăm la o ofensivă asupra mediului privat de afaceri. Aş vrea să mai spun că şi din cauza acestor modificări fiscale, România a mai căzut anul trecut opt locuri în topul ţărilor legat de uşurinţa cu care se fac afaceri”.
Kelemen Hunor: Din partea coaliţiei trebuie să avem un singur candidat la prezidenţiale
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat vineri, în cadrul şedinţei Consiliului...
0 Comentarii