Web Analytics

articol scris joi, 02 februarie 2023

Președintele CJ Argeș l-a invitat pe prefect să-și aducă mobilier la „Casa Albă”

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, l-a invitat joi, 2 februarie, pe prefectul Radu Perianu să vadă stadiul lucrărilor de reabilitare termică efectuate la sediul Palatului Administrativ al județului.

Citește și: Scrisoarea lui Lasconi despre bani pentru hârtii

Proiectul, finanțat în parte cu fonduri UE – care trebuie să fie finalizat la 31 decembrie 2023 - este realizat în procent de 63%, iar săptămâna viitoare, la etajele IV și V, aproape finalizate, va fi adus mobilier nou – a spus Ion Mînzînă, care l-a invitat pe șeful Instituției Prefectului „să vină și ei cu aportul de mobilier pentru spațiile pe care le ocupă – la ei e mai dificil, pentru că trebuie să facă solicitare la Guvern”.

Cred că vorbim de o clădire reprezentantivă a județului Argeș, administrată de către Consiliul Județean Argeș. Am mizat întotdeauna pe o bună înțelegere și conlucrare între autorități, pentru că noi considerăm că suntem trecători în această funcție, dar cred că această clădire va dăinui cel puțin la fel de mult cât a dăinuit și până acum” - a precizat Ion Mînzînă, joi, 2 februarie, în cadrul unei conferințe de presă.

Valoarea totală a proiectului este de 27.351.508,59 lei (cu TVA inclus), din care:

# proiectare și asistență tehnică 595.894,88 lei (cu TVA inclusă);

# execuție lucrări 26.755.613,71 lei (cu TVA inclusă).

Clădirea are o suprafață de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m. Aici își desfășoară activitatea Consiliul Județean Argeș, Prefectura Argeș, dar și alte instituții publice, precum Direcția Județeană de Statistică Argeș.

Palatul Administrativ este situat în piața civică centrală a municipiului Piteşti şi a fost construit în anii 1969-1970, după un proiect aparținând arhitecților Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc. Dispunând de o arhitectură modernă care folosește o serie de elemente tradiționale, compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.

 Clădirea nu a fost reabilitată niciodată de când a fost construită, respectiv anii 1969-1970.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscop Research

INDEXUL SENTIMENTULUI ECONOMIC NEW MONEY.ro – INSCOP

Marea majoritate a românilor se așteaptă în luna septembrie la creșterea prețurilor, procentul fiind ușor mai mare decât în luna […] Citește!

FC Argeş va susţine două amicale

În pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale, FC Argeş va disputa două partide amicale. Primul joc este programat pe […] Citește!

Adevărul din spatele prestațiilor slabe ale lui Istvan Kovacs!

Istvan Kovacs a fost criticat în ultima perioadă pentru prestațiile tot mai slabe din meciurile arbitrate. Cristi Balaj a vorbit […] Citește!

Cum poate fi resuscitată FCSB? „Să le scoată jucătorilor din cap că sunt mari valori!”

Laurenţiu Reghecampf e antrenorul ales să scoată FCSB din criză. FCSB a ajuns într-o situaţie dezastruoasă în SuperLiga, cu un […] Citește!

Scandal de proporții: Laurențiu Reghecampf va fi dat în judecată!

Laurențiu Reghecampf va pleca de la Esperance Tunis, însă o face cu scandal, deoarece nu s-a înțeles cu șefii clubului […] Citește!

Droguri de 220.000 de euro, descoperite într-o rețea cu ramificații București-Constanța. Cinci persoane reținute

O grupare suspectată că aproviziona piața românească cu cocaină adusă din vestul Europei a fost destructurată de procurorii DIICOT. Cinci […] Citește!

Olt: 23 de persoane identificate printre rămășițele găsite în saci. Procurorii resping ipoteza cadavrelor din pandemie

Ancheta privind rămășițele umane descoperite într-un cimitir din Slatina a ajuns la primele audieri. Procurorii au discutat până acum cu […] Citește!

Muncitor lovit mortal de un utilaj într-o carieră din Gorj

Un accident de muncă s-a încheiat tragic marți, într-o carieră din localitatea Pleșa, județul Gorj. Un angajat în vârstă de […] Citește!

Tragedie la Roman: un bărbat care culegea nuci a fost lovit mortal de tren

Un bărbat în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața marți, la Roman, după ce a fost lovit de […] Citește!

Constanța: Microbuz răsturnat la Săcele. Șase pasageri au ajuns la spital

Șase bărbați au fost transportați la spital marți seară, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara […] Citește!

Șefa serviciilor secrete din Albania, plasată în arest la domiciliu într-o anchetă de corupție

Șefa Serviciului de Informații al Statului Albanez (SHISH), Vlora Hyseni, a fost plasată în arest la domiciliu în cadrul unei […] Citește!

Sarah Rizea, sportiva cu părinți români care a cucerit Italia. La 18 ani, a fost desemnată Miss Italia 2026

Sarah Maria Rizea, o sportivă de 18 ani cu părinți români, a fost desemnată Miss Italia 2026, la cea de-a […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Siegfried Mureșan, produs al Berlinului, împachetat la Bruxelles, livrat în România

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete