Web Analytics
scris joi, 25.07.2024

Preparate de boierime la Zilele Câmpulungului

Prețurile au fript mai rău ca frigăruile

De la Primărie până la capătul neterminat al Bulevardului ”Pardon” s-au întins mesele de Zilele Municipiului Câmpulung, berea și preparatele pe grătar stârnind poftele celor adunați să o asculte pe Delia sau să o vadă pe primăriță acordând titlurile de Cetățean de onoare.

Preparate de boierime la Zilele Câmpulungului

Doar că toți comercianții au avut impresia că la Câmpulung deja s-au recalculat pensiile și au fost încasate ca atare, iar salariul minim pe economie este cel impus la nivelul Uniunii Europene, fiindcă prețurile frigeau mai ceva ca frigăruile. Micul de diverse dimensiuni s-a dus pe la 7-8 lei, iar porția de hamsii de 12 lei nu ajungea nici măcar de o jumătate de bere. Plus că cine avea chef de un păstrăv fript trebuia să ceară o fâță ca să se încadreze în suta aia de grame ce costa 15 lei. Iar pentru porumbul fiert era de preferat să treci râul Târgului, la Rozalia, în piața mică, să-l iei cu 5 lei, nu dublu, ca în locul distracției!
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Cum s-a aflat de violul făcut de directorul Casei Studentului. Nevasta a bătut-o pe minora cu care bărbatul ei a făcut sex şi aceasta a reclamat la poliţie

Citește și Pierderile de apă, scumpe pentru câmpulungeni

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită