Duhovnicul Grigore Uriţescu s-a născut la 1 decembrie 1888 în localitatea hunedoreană Vinerea. Încă de la vârsta de 12 ani, tânărul Gheorghe Uriţescu intra pe poarta mănăstirii argeşene Stănişoara, care avea o rânduială athonită, tot aşa cum era la Frăsineiul vâlcean. În 1905 este tuns în monahism cu numele Grigore de către Episcopul Gherasim Timuş al Argeşului, iar trei ani mai târziu, hirotonit ierodiacon şi numit slujitor la Centrul eparhial. Un alt cleric ortodox necunoscut în istoriografia bisericească postdecembristă este preotul Ion Manda. Acesta s-a născut la 4 ianuarie 1914, într-o familie de oameni simpli din localitatea argeşeană Buzoeşti. A urmat Seminarul teologic de la Curtea de Argeş (1935), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1939).

Grigore Urițescu a fost vicar administrativ al Eparhiei Argeşului

Grigore Urițescu urmează Seminarul Teologic de la Râmnicu Vâlcea, iar după 1922, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, fiind și spiritualul Seminarului „Nifon Mitropolitul”. Pentru o perioadă scurtă îndeplineşte şi rolul de spiritual al Internatului teologic din Bucureşti. Din octombrie 1932, este spiritual şi profesor la Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Curtea de Argeş, iar mai apoi ajunge exarhul mănăstirilor din Eparhia Argeşului. În aprilie 1937 este numit vicar administrativ al Eparhiei Argeşului. În această perioadă se îngrijeşte de refacerea unor mănăstiri argeşene, precum Robaia și Bascovele. Are chiar preocupări cărturăreşti. Studiază şi publică încercări monografice despre aşezăminte monahale argeşene dragi lui. Activează ca vicar eparhial până la desfiinţarea Episcopiei Argeşului, în februarie 1949 (s-a comasat cu Eparhia Râmnicului). După acest moment se retrage ca duhovnic la Schitul Trivale din Piteşti. Cu toate şicanele venite dinspre autorităţile comuniste, părintele Uriţescu rezistă în credinţa sa şi în convingerea că trebuie să slujească oamenilor tot mai agresaţi de ideologia comunistă.

A cunoscut penitenciarul din Piteşti

Ca mulţi alți clerici din anii ‘50, şi părintele Uriţescu cade victimă represiunii comuniste. La 12 iulie 1952 este arestat de Securitatea din Piteşti sub acuzaţia de „uneltire contra ordinii sociale”. Numele său figura în ancheta orchestrată de Securitate împotriva a trei tineri din Piteşti, abia trecuţi de vârsta adolescenţei, care în toamna anului 1951 iniţiaseră o organizaţie paramilitară numită „Micul Patriot”. Aceştia se întâlneau în pădurea din Trivale în şedinţe, strângeau bani pentru achiziţionarea a diferite obiecte pe care le considerau arme (sau îşi confecţionau), având în vedere chiar depunerea unui jurământ în faţa unui preot. Pentru acest lucru, în aprilie 1952 s-au dus la Schitul Trivale, unde au fost îndrumaţi să ajungă la părintele Uriţescu. Duhovnicul a considerat propunerea ca pe o glumă a tinerilor cu preocupări naive. La puţin timp, tinerii au fost arestaţi, iar o lună mai târziu, şi duhovnicul. Pornind de la câteva însemnări ale tinerilor, în care erau menţionate parole, numele mareşalului Ion Antonescu, cel al regelui Mihai, şi liste de arme pe care doreau să le procure, Securitatea a încercat să dea acestei organizaţii o conotaţie cvasilegionară, subversivă. În anchetă, părintele a relatat întâlnirea pe care o avusese cu tinerii, pe care nici nu-i ştia după nume, totodată afirmând cu tărie că nu a săvârşit fapte împotriva regimului. Din aceste motive, era caracterizat astfel: „Inteligent, şiret, capabil de acte contrarevoluţionare. Este nesincer. A căutat să-şi minimalizeze la maximum vinovăţia, recunoscându-şi faptele abia la confruntări”. Astfel, părintele a fost trimis în justiţie, alături de cei trei tineri. Prin Sentinţa nr. 48 din 30 septembrie 1952 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Uriţescu a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. Totuşi, pedeapsa i-a fost suspendată, probabil la intervenţia unei feţe bisericeşti. A cunoscut penitenciarul din Piteşti. A fost eliberat la 1 octombrie 1952, revenind la Schitul Trivale. A slujit aici până în 1978, când a trecut la cele veşnice.

De la întovărăşirea agricolă la Securitate: preotul Ion Manda din Buzoeşti

În octombrie 1940 Ion Manda este hirotonit preot pe seama Parohiei Buzoeşti de către Chiriarhul Episcopiei Argeşului. În timpul guvernării legionare este chemat să intre în rândurile Mişcării legionare, dar refuză. Pentru statutul său de preot şi proprietatea funciară pe care o deţinea, după 1948 intră în vizorul autorităţilor comuniste. Este considerat chiabur şi tratat ca atare. Abia în primăvara anului 1958 el intră în „întovărăşirea agricolă” din satul Curteanca, comuna Buzoeşti, cu suprafaţa de 0,65 ha din cele 14,5 ha pe care le deţinea. Este urmat de mai mulţi săteni, pentru care primeşte funcţia de secretar al întovărăşirii. Ba mai mult, este cooptat în „comitetul de lămurire”, adică de atragere a localnicilor în colectivizare, alături de preşedintele întovărăşirii şi instructorul de partid raional. Merge alături de aceştia prin localitate pentru a convinge oamenii să se înscrie la colectivă. După o perioadă a refuzat să mai meargă, motivând că are îndatoriri la biserică. La insistenţele preşedintelui întovărăşirii, părintele acceptă să continue munca de lămurire, în acelaşi timp, discret, încurajându-i pe localnici să refuze intrarea în colectiv. Pentru această atitudine, instructorul de partid cere preşedintelui întovărăşirii schimbarea preotului din funcţie şi chiar supravegherea lui pentru a nu mai „influenţa în mod duşmănos”.
Urmează şi riposta preotului. În primăvara anului 1959 refuză să mai muncească în comun la pregătirea terenului arabil pentru cultivarea porumbului, motivând din nou că trebuie să îndeplinească sarcinile de preot. Atunci instructorul de partid cere excluderea preotului din întovărăşire. Înainte să se petreacă acest lucru, preotul se duce personal la Sfatul Popular cerând ieşirea din întovărăşire. Gestul său este urmat de mai mulţi membri ai întovărăşirii, punându-se astfel în pericol existenţa entităţii precolective în Buzoeşti. Din acest moment a intervenit Securitatea. La 16 octombrie 1959, părintele Manda este arestat şi trimis în ancheta Securităţii de la Piteşti. Pentru a se justifica comportamentul său duşmănos, anchetatorii caută să-i confecţioneze un trecut legionar şi o activitate potrivnică regimului, că ar fi lansat „zvonuri alarmiste şi tendenţioase în rândul ţăranilor de a nu intra în Gospodăria Agricolă Colectivă”. În ordonanţa de învinuire este acuzat că ar fi „comentat în mod duşmănos evenimentele interne şi internaţionale, prin evidenţierea realizărilor lagărului capitalist”; că ar fi adus „insulte organelor de partid şi de stat” şi că „a elogiat acţiunile criminale ale contrarevoluţionarilor unguri”, făcându-se referire la revoluţia de la Budapesta din 1956. Preotul nu a recunoscut absolut nimic, atât în anchetă, cât şi la proces. Evident că au fost găsiţi martori ai acuzării din rândul colectiviştilor şi membrilor de partid, care să-l acuze, iar Securitatea să consemneze. Prin Sentinţa nr. 165 din 28 martie 1960 a Tribunalului Militar Craiova a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele: Piteşti (decembrie 1959 şi aprilie 1962), Jilava, în tranzit (august 1960 şi iulie 1963) şi Aiud (octombrie 1960 şi iulie 1963). A fost eliberat la 28 iulie 1964 de la Aiud. În 1972 era preot la Parohia Purcăreni, judeţul Argeş.
Sursa: ziarul lumina