Web Analytics
scris miercuri, 10.09.2025

Premierul Poloniei a cerut activarea Articolului 4 din Tratatul NATO. Ce prevede acesta

Premierul Donald Tusk a anunțat, astăzi, că Polonia va invoca articolul 4 din Tratatul NATO, solicitând o consultare formală în cadrul Alianței, măsură convenită între el și președintele Karol Nawrocki.

Premierul Poloniei a cerut activarea Articolului 4 din Tratatul NATO. Ce prevede acesta

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat că este pentru prima dată când dronele rusești au trebuit să fie doborâte deasupra teritoriului unui stat membru al NATO şi de aceea aliaţii iau situaţia foarte în serios, pe care a descris-o drept o „probabilă provocare la scară largă”” din partea Rusiei.

Citește și: Un poliţist local a produs haos în Piteşti, la intersecţia de la Casa Armatei

Ce prevede Articolul 4 al Tratatului

„Părțile se vor consulta reciproc ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți este amenințată”.

Articolul 4 a fost invocat doar de 7 ori de la înființarea NATO în 1949, ultima dată în 2022, imediat după debutul invaziei Rusiei în Ucraina.

Tusk a afirmat în același timp că, deși apreciază toate manifestările de solidaritate, „cuvintele nu sunt suficiente” și Polonia va solicita un sprijin „mult mai mare” din partea aliaților NATO.

„Nu există niciun motiv să afirmăm că ne aflăm în stare de război, dar situația este semnificativ mai periculoasă decât toate cele anterioare”, a spus el. Tusk a mai spus că perspectiva unui conflict militar de amploare este „mai aproape ca niciodată de la Al Doilea Război Mondial încoace”.

Citește și: Oficiali NATO din România, în centrul unui scandal de corupție cu mafia din Creta

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită