Web Analytics

articol scris joi, 15 ianuarie 2015

Premierul îşi apără omul din Argeş. Ponta a dansat până la miezul nopţii şi i-a invitat strategic la masa sa pe soţii Cristina şi Florin Tecău

Aproape 150 de invitaţi de prim rang din lumea politică şi administrativă au fost prezenţi sâmbăta trecută, la Curtea de Argeş, la botezul Anei Maria Timeea, fiica deputatului Mircea Drăghici. Invitatul de top, și de altfel și singurul venit de la București, a fost chiar premierul Victor Ponta.

Ana Maria Timeea, fiica Georgianei și a lui Mircea Drăghici, a primit Taina Botezului la Biserica Sfântul Gheorghe din Curtea de Argeș și a avut două perechi de naşi, Daniela și Dan Cristescu – doi oameni de afaceri din domeniul construcţiilor și Ana Maria și Florin Ștefan Pătru. Ana Maria Pătru este de mai mulţi ani preşedinta Autorităţii Electorale Permanente. Petrecerea a avut loc la un restaurant select din Curtea de Argeș, aflat în proprietatea șefului Poliției Rutiere din municipiu.
Deși inițial ar fi vrut să stea la masă alături de premier, prefectul Mihai Oprescu și soția sa, deputata Simona Bucura-Oprescu au fost repartizați alături de primarul de la Mioveni și de soția acestuia, dar și lângă deputatul Gheorghe Marin.
În schimb, Victor și Daciana Ponta au ales să stea împreună cu președintele CJ Argeș – Florin Tecău și cu senatorul Constantin Tămagă.  Premierul a fost în vervă maximă în cele mai bine de trei ore cât a stat la botez. A venit la ora 21.00 și a plecat imediat după miezul nopții, răstimp în care a ieșit de mai multe ori pe ringul de dans.
Fostul președinte al CJ Argeș – Constantin Nicolescu a fost și el prezent cu soția, cu doamna Viorica, însă doar la biserică, nu și la petrecerea de peste seară. Au fost prezenți la petrecere foarte mulți primari de pe Colegiul Curtea de Argeș, al cărui deputat este Mircea Drăghici dar și doi „stranieri” veniți tocmai de la….Bascov, ne referim la edilul Gigi Stancu, și de la Topoloveni, consilierul județean Dorin Mărășoiu. Mai trebuie spus că de la Primăria Pitești și organizația PSD Pitești nu a venit nimeni la botez, la fel alte absențe notabile au fost ale primarului Gheorghiță Boțârcă de la Topoloveni, ale vicepreședintelui Ion Mânzănă, ale parlamentarilor Radu Vasilică și Șerban Valeca, precum și a Ducelui de Albota, primarul Ion Dumitru.
Una peste alta, atmosfera a fost una de neuitat și foarte plăcută. 
Îi urăm şi noi pe această cale micuței Ana Maria Timeea Drăghici, ani mulţi fericiţi şi plini de vise împlinite alături de cei dragi!
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Scandal de securitate în România: Camerele Poliției Locale și imagini cu copii din creșe, accesibile pe internet fără parolă

Camere de supraveghere instalate pentru protejarea cetățenilor au ajuns să reprezinte, în anumite situații, un risc pentru viața privată a […] Citește!

Atac cibernetic în Franța: Iranul, acuzat că a sabotat frigiderele din peste 700 de supermarketuri. Parisul pregătește sancțiuni

Franța acuză Iranul că se află în spatele unui atac cibernetic de amploare care a provocat probleme grave în supermarketurile […] Citește!

Lerești. Băută la volan, a intrat într-un stâlp

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 734, pe raza comunei Lerești, […] Citește!

Argeș. Nouă persoane sancționate de jandarmi în zone montane din Muscel

În cadrul unor acțiuni care au avut loc în comunele muscelene Berevoiești și Lerești, în zilele de sâmbătă, și duminică, […] Citește!

Trump anunță că războiul cu Iranul este „practic încheiat”, dar Teheranul îl contrazice. Ce se întâmplă cu blocada americană și negocierile de pace

Președintele american Donald Trump a făcut luni, 9 noiembrie 2026, o declarație surprinzătoare despre conflictul din Orientul Mijlociu, susținând că […] Citește!

Alertă de călătorie pentru Spania: Grevă generală de 24 de ore, miercuri. Zborurile și trenurile ar putea fi afectate

Românii care locuiesc în Spania sau intenționează să călătorească în această țară trebuie să se pregătească pentru posibile probleme de […] Citește!

Surpriză pe piața imobiliară din România: Locuințele au devenit mai accesibile în raport cu veniturile, potrivit datelor Eurostat

România înregistrează cea mai mare îmbunătățire din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației, potrivit celor mai […] Citește!

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete