Radu Perianu, prefectul de Argeș care a cerut în instanță anularea autorizației de construire pentru reabilitarea Bulevardului „Pardon” din Câmpulung, nu scapă de gura primăriței Elena Lasconi. Edilul câmpulungean insistă cu ideea că acțiunea litigioasă declanșată de Prefectură este o manevră politică. De fapt, „o manevră de tip mafiot”, după cum a precizat Lasconi săptămâna trecută, în cadrul conferinței de presă susținută împreună cu liderul USR Cătălin Drulă. Iar prefectul a trecut de la caracterizarea „acest nenorocit de Perianu” la calitatea „gândacul de prefect”.
Lasconi despre liberalii musceleni: „Majoritatea dintre ei, niște maimuțoi”
„Când știi foarte clar că este ceva făcut împotriva câmpulungenilor, tu, în loc să iei atitudine, să zici ceva, îl aduci pe gândacul de prefect aici și faci conferință de presă cu el. Și spui că eu sunt răul pe pământ! Să vă fie rușine, mă!”, a declarat Lasconi cu referire la liberalii din Câmpulung. Liberali despre care primărița crede că „majoritatea dintre ei, niște maimuțoi, din punctul meu de vedere asta sunt ei”.
C.I. Butoiu
Citește și Elena Lasconi va cumula pensia cu indemnizaţia de primar
Are mare dreptate !