Web Analytics

articol scris vineri, 21 iulie 2017

Precizări de la ITM Argeș despre munca suplimentară

itm arges

itm argesTimpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.

 

Conform prevederilor art. 112 din Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.

Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.

La stabilirea acestor perioade de referinţă nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă şi nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

Efectuarea muncii suplimentare cu excepţia cazurilor menţionate mai sus este interzisă. Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

Sporul pentru munca suplimentară, acordat se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei conform art. 260 alin1, lit.i din Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

România domină fotbalul virtual: Răzvan Puiu a câștigat trofeul mondial EA Sports FC

România scrie o nouă pagină de istorie în esports, după ce Răzvan „RvPLegend” Puiu a câștigat titlul mondial la EA […] Citește!

Focuri de armă în apropierea Consulatului SUA din Toronto. Poliția a izolat zona și caută autorii

Noi focuri de armă au fost trase în apropierea Consulatului Statelor Unite din Toronto, în primele ore ale dimineții de […] Citește!

Urs surprins în curtea unui colegiu din Sibiu. Autoritățile au intervenit ore întregi pentru capturarea animalului

Momente de tensiune s-au petrecut în această dimineață la Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, după ce un urs a […] Citește!

Val de caniculă peste România: temperaturi de până la 40 de grade în următoarele zile. ANM avertizează asupra disconfortului termic accentuat

România intră într-o perioadă de caniculă severă, după ce mase de aer tropical din vestul și sud-vestul Europei vor aduce […] Citește!

România găzduiește Campionatul Mondial de handbal feminin U18. Tricolorele debutează miercuri la Pitești

România va fi, în perioada 29 iulie – 9 august, gazda Campionatului Mondial de handbal feminin U18, competiție care va […] Citește!

Vești bune pentru tinerii care vor o locuință: avans mai mic prin „Noua Casă”

Tinerii care vor să își cumpere prima locuință prin programul „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase. Un […] Citește!

Grevă generală în Sănătate după 10 ani. Spitalele vor asigura doar urgențele și o treime din activitate

Sistemul sanitar din România intră, începând de mâine dimineață, în grevă generală, pentru prima dată după un deceniu. Sindicaliștii din […] Citește!

Zeci de elevi români, victimele unui furt în Franța. Hoții au spart autocarul în Nisa

O excursie pe Riviera Franceză s-a transformat într-o experiență neplăcută pentru zeci de elevi din Satu Mare, după ce autocarul […] Citește!

Radu Nițu a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de scrimă de la Hong Kong

Scrimerul român Radu Nițu, în vârstă de 21 de ani, a obținut luni medalia de bronz în proba de sabie […] Citește!

Site-ul Senatului României, ținta unui atac cibernetic de tip DDoS. Autoritățile au deschis o anchetă

Site-ul Senatului României a fost vizat de un atac cibernetic care a provocat dificultăți temporare în accesarea platformei instituției. Potrivit […] Citește!

Economii la fiecare vizită: beneficiază de oferte speciale la Lidl Costești până pe 16 august

Dacă ești din orașul Costești sau din împrejurimi, următoarea vizită la Lidl îți poate aduce economii consistente. În perioada 27 […] Citește!

Cristina Butura (AUR): „Deblocăm angajările în spitale. Personalul medical nu mai stă la mila memorandumurilor Guvernului”

Deputatul AUR Cristina Butură anunță că membrii Comisiei pentru sănătate au adoptat un amendament care deblochează ocuparea posturilor prin concurs […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

Mai puţine zile de comune şi mai mult asfalt

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!