Web Analytics

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în Argeș

de | 20.11.2020 12:25 | Actualitate

 

 

Conform ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 15:00 – 21 noiembrie, ora 14:00 vom avea parte de ninsori la munte, precipitații mixte în zonele joase de relief și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.

Citește și

Interviu. Alexandru Pelici, noul antrenor al CS Mioveni: „Încercăm să ajungem în primele şase echipe din Liga a II-a”

 

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia (inclusiv nordul județului Argeș) și Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

 

În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (20/21 noiembrie) și în prima parte a zilei de sâmbătă (21 noiembrie) în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii