Web Analytics

Povestiri vânătoreşti din vremea lui Neagoe Basarab

de | 26.04.2012 16:47 | Cultură

# O nouă carte marca Mitică Georgescu. # Cunoscutul inginer silvic și scriitor argeșean a ajuns astfel la cea de-a cincisprezecea carte publicată. Vă place istoria? Vă plac povestirile istorice? Vă place vânătoarea? Vă plac povestirile vânătoreşti? Iată o carte care combină în cel mai fericit mod literatura cu istoria şi vânătoarea.  O carte izvorâtă dintr-o pasiune fără seamăn pentru istorie şi vânătoare şi dintr-o admiraţie fără limite faţă de măreaţa şi luminoasa personalitate istorică a înţeleptului domnitor Neagoe Basarab. O carte scrisă cu o pasiune şi o măiestrie literară care vă vor delecta şi vă vor crea o excelentă stare de spirit. O carte pe care noi şi copiii noştri se cuvine s-o citim şi s-o onorăm, ea fiind un omagiu adus înaintaşilor noştri. Dr. ing. Mitică Georgescu a publicat până în prezent 15 cărţi și este autorul a peste 220 de articole publicate în revistele de specialitate din ţară şi din Bulgaria, Belgia, Elveţia şi, mai ales, Franţa. Expert agreat de Consiliul Europei și Convenţia de la Berna, piteșteanul Mitică Georgescu a participant în această calitate, cu referate, la colocviile internaţionale din Bulgaria, Franţa, Olanda şi Spania. Mitică Georgescu este fascinat de personalitatea marelui şi înţeleptului nostru domnitor Neagoe Basarab, ceea ce explică faptul că opera sa este deosebit de interesantă, făcând un portret de neuitat al domnitorului, surprins mai ales în postura sa de mare vânător. „Este vorba despre viaţa mai puţin cunoscută a luminosului domnitor Neagoe Basarab, aceea de căpitan de vânători domneşti. Cartea, în format electronic, a fost lansată pe data de 15.04.2012, iar link-ul este următorul: https://www.coresi.net/_povestiri-vanatoresti-din-vremea-lui-neagoe-basarab/index.html. În luna mai va apărea cartea «Vânătorile lui Ceauşescu», apoi eşalonat până în septembrie, «Dicţionar enciclopedic de zoomitologie universală- bestiar zoomitologic universal» şi «Mitologie vânătorească». Am în lucru, în stadiu avansat de redactare, următoarele cărţi, tot în format electronic și anume «Vânători cu sânge albastru- regi şi împăraţi vânători» şi «Fauna sălbatică a României», vol. I «Mamiferele sălbatice»”, ne-a declarat autorul, dr. ing. Mitică Georgescu. Marius Ionel

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii