Web Analytics

articol scris joi, 20 septembrie 2012

Povestea preotului care „tremură şi ţine slujbe de pe scaun”

# O situaţie ciudată agită spiritele la Berevoieşti # Părintele paroh Valeriu Popa spune că tremuratul său vine dintr-o boală de la coloană # Deranjați că nu poate ține slujbele în picioare, enoriașii cer ca preotul să se pensioneze. Nu degeaba se spune că „încurcate sunt căile Domnului”, mai ales atunci când este vorba de feţe bisericeşti. Însă cu voia ÎPS Calinic, în cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului se întâmplă foarte des minuni, multe dintre ele greu de înţeles de muritorii de rând, dar mai toate cu un interes anume. Una dintre minunile ÎPS Calinic este şi felul în care o parohie din Berevoieşti a dispărut peste noapte din Protoieria Câmpulung Muscel, ajungând în Protoieria Domneşti, care a fost înghiţită recent de Protoieria Mioveni.
De ani de zile în jurul Parohiei Ungureni, din localitatea Berevoieşti, s-a creat un cerc vicios, al unor interese ce-şi au ca unic scop menţinerea lui Popa Valeriu pe postul de preot paroh, un slujitor ajuns la vârsta de 58 de ani, dar care din cauza unei nefericite boli, de abia se mai ţine pe picioare. În urmă cu vreo patru ani, părintele protopop Eugeniu Matei a aflat de boala preotului Popa Valeriu şi i-a cerut acestuia să-şi facă dosarul de pensionare. Însă, ca urmare a refuzului acestuia de a se retrage, soluția găsită a fost foarte sinuoasă, îmbrăcând forma unui dosar prin care s-a mutat parohia respectivă de la Protoieria Câmpulung Muscel la Protoieria Domneşti, protoierie care s-a desfiinţat acum două luni, cu trecerea tuturor parohiilor la Protoieria Mioveniului. Toate aceste permutări fiind posibile cu binecuvântarea arhiepiscopului Calinic. La ora actuală, preotul paroh Popa Valeriu participă la slujbele religioase, însă mai mult ca simplu figurant, dat fiind că boala i s-a transformat nu numai într-un tremur al întregului corp, dar îi cauzează şi probleme de vorbire. Pentru că enoriaşii începuseră să clevetească şi se dusese deja buhul că „părintele Valeriu ţine slujbele stând pe scaun”, anul trecut Arhiepiscopia a fost de acord să-l numească la Biserica Ungureni, ca preot slujitor, pe părintele Bobi Pâslaru. Pentru a afla chiar de la sursă care este cauza ce a dus la mutarea uneia dintre cele trei biserici din Berevoieşti la Protoieria Mioveni, şi dacă boala preotului paroh este reală, am participat la o slujbă religioasă la Biserica Ungureni. Astfel am putut sta de vorbă cu mai mulţi enoriaşi, dar şi cu cei doi preoţi.

Dascălul Ion Mănescu: „Ar fi trebuit să se retragă”

Părintele paroh Popa Valeriu ne-a declarat, tremurând, că între el şi părintele protopop Matei nu a fost nicio neînțelegere. „Nu a fost un conflict. Erau parohii multe la Câmpulung şi nu se putea forma Protoieria Domneşti şi am fost întrebat dacă vreau să trec şi am trecut. Nu a fost nicio discuţie de pensionare. De două luni s-a desfiinţat şi Protoieria Domneşti, pentru că nu a vrut Matei să îi mai dea parohii. Aşa s-a ajuns la Mioveni. Eu am plecat, în 2008, acum patru ani, prin faptul că vroiau să mă pună contabil la Protoieria din Domneşti. Nu am avut nimic cu Matei, nu ne-am certat, nu ne-am jignit. M-a deranjat doar că nu mi-a dat cartea de muncă imediat. M-a ţinut şi cu CEC-ul de garanţie un pic”. În privinţa tremuratului, care este cât se poate de vizibil, părintele Valeriu ne-a menţionat că „Mă doare coloana. Tremuratul este tot de la coloană. Presează pe un nerv!”. Am luat şi puncte de vedere din rândul enoriaşilor, iar concluzia este una singură, în ce-l privește pe preotul Popa Valeriu: „Este bolnav. Nu ştim ce are. Unii spun că ar avea ceva la cap. Nu ştim noi mai multe”.
Cel mai clar răspuns ni l-a dat însă un fost dascăl, Ion Mănescu, acum în vârstă de 87 de ani, şi care nu a dorit să facă multe comentarii, însă ne-a confirmat cele deja ştiute. „Are probleme cu sănătatea, poate uneori e mai bine, uneori e mai rău. Nu pot nici să-l critic, nici să-l laud. Nu mai poate sluji. Spre exemplu, la liturghie, mai face doar două trei ectenii (n. red. rugăciuni). E bolnav. Ar trebui să iasă la pensie. De vreo doi-trei ani ar fi trebuit să se retragă.  Nu ştiu de ce nu o face. Asta e viaţa! Toţi ne naştem, trăim şi murim”, ne-a declarat fostul dascăl.

Preotul Pâslaru: „Ştiu că au fost nişte intrigi cu părintele protopop de la Câmpulung”

Preotul slujitor Bobi Pâslaru nu a dorit să facă prea multe comentarii, ci ne-a spus destul de rezervat: „Sunt venit de numai un an ca părinte slujitor, pentru că părintele paroh este bolnav. Ştiu că au fost nişte intrigi cu părintele protopop de la Câmpulung. Suferă de o boală la coloană. Nu mi-a spus niciodată de ce suferă. Tremuratul nu ştiu de la ce este”. Unii dintre săteni vorbesc că preotul ar suferi de Parkinson, alţii că ar avea Alzheimer – boala uitării. Cert este că a devenit tot mai vizibilă suferinţa preotului paroh, care nici în ruptul capului nu doreşte să-şi recunoască însă vreo boală care să-l determine să se pensioneze. Mulţi dintre enoriaşi sunt deranjaţi de faptul că atunci când s-a luat hotărârea de a se trece la o altă protoierie nu au fost şi ei întrebaţi şi că nu s-a organizat un Consiliu Bisericesc pentru a se lua o hotărâre. Mai mult decât atât, tot de la enoriaşi am putut afla că însuşi ÎPS Calinic a fost la începutul acestei luni la Biserica Ungureni, când a luat hotărârea ca preotesei, adică soţiei preotului Popa Valeriu, să-i fie desfăcut contractul de muncă, în condiţia în care preoteasa era angajată doar formal ca îngrijitor şi dascăl al bisericii, primind deci nişte bani pentru munca altor oameni. Totodată, s-a hotărât ca biserica respectivă, un lăcaş care este în pericol de a se dărâma din cauza alunecărilor de teren din zonă, să fie reconstruită pe un nou teren, undeva spre centrul satului Ungureni.
Ioana ŞTEFAN

Distribuie!

0 Comentarii

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete