# S-a născut în Anul Unirii, s-a maturizat cu Războiul, s-a împlinit cu ARO

Până mai ieri îşi vedea de viaţa lui liniştită, la sat, dar cu vioiciune, pe lângă casă. „Totdeauna am fost vioi”, zâmbeşte cu gura şi cu ochii Paraschiv Simăn. Omul centenar trăieşte în Voineşti-Lereşti şi tot anul acesta a fost fotografiat, filmat, întrebat… Aşa, deodată, că e Anul Centenarului. Dar nu îl deranjează, deşi pare uşor detaşat de toţi cei care îi trec pragul. Bunul-simţ al românului crescut şi trăit într-un mediu social sănătos nu îl lasă să spună „Stop! E viaţa mea! Gata cu spectacolul!”.

A fost mezinul familiei. „Acum s-au dus toţi”, regretă el, iar la unul dintre fraţi a stat pe timpul cât a învăţat meserie la Atelierele Leonida, în Capitală. Acolo unde l-a întâlnit pe însuşi Regele Mihai, un copil pe atunci. „Mă jucam cu Mihăiţă, Regele, pe unde e lacul Herăstrău acum. Pe atunci nu era amenajat”, îşi aminteşte nea Paraschiv. Un joc de fotbal, fiindcă nu mai aveau loc jocurile pur copilăreşti, dar şi o scaldă în lac. Regele era cu nouă ani mai mic decât lereşteanul Simăn, iar apusul i-a venit mai repede. Nea Chivu, cum îi spun consătenii, nu a avut prea mult timp de mecanică şi fotbal pe timp de pace, fiindcă la 23 de ani a plecat pe front. Asta după ce, la 21, fusese deja luat în Armată. Meseria l-a ajutat să evite linia întâi, a fost şofer la Antiaeriană. Şi încorporarea a durat vreo şapte ani, timp în care a văzut grozăvia celui de-Al Doilea Război Mondial în mai multe ţări, inclusiv ca trupă de ocupaţie în Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia.
Când s-a făcut pace şi a venit comunismul, Paraschiv a ezitat între Bucureşti şi Lereşti, dar familia l-a determinat să se stabilească acasă. S-a angajat la Uzina Mecanică Muscel, ulterior devenită ARO, lucrând acolo timp de trei decenii. Apoi, când a făcut 60, s-a pensionat fără să ştie că mai avea aproape jumătate de viaţă înainte. Soţia i s-a dus de mult, el a rămas cu fetele şi acum a atins suta.

Cetăţean de onoare cu hora înainte

„Am fost norocos că sunt şi azi”, zice nea Chivu. E şi el uimit că a ajuns la o sută de ani, dar, în timp ce corpul mai refuză să-l asculte deplin, mintea i-a rămas brici. „Mă ţin încă bine”, spune el şi nu bravează. „La Balul Gospodarilor a luat hora înainte”, întăreşte opinia şi primarul Lereştiului, Marian Toader, care l-a făcut Cetăţean de onoare al comunei. Şi vrea să încheie contract pe o sută de ani cu nea Chivu. „Semnez”, îi spune veteranul, zâmbind. Şi zâmbeşte des, deşi viaţa lungă nu i-a oferit doar plăceri, ci şi necazuri. A trecut cu linişte peste toate şi nici nu a făcut abuzuri. „La un an, un litru”, asta e direcţia lui pe linia consumului de alcool. Şi disciplină în toate. Citeşte ziarul, îşi reciteşte diplomele primite duium în acest an şi se uită la televizor sau pe drum, ca la ţară. Nu-i place că nu mai sunt mulţi tineri în sat, că pleacă afară şi spune că au fost lucruri bune în toate regimurile pe care le-a prins, şi în Regalitate, şi pe timpul comunismului, şi acum.
Nea Chivu are suta, România Mare are suta, deşi fără toate teritoriile pe care le-a prins în 1918-1919. Iar la aniversarea Centenarului, lereşteanul, căpitan în retragere, vrea ca în România să fie viaţa mai bună, iar “oamenii să aibă grijă unii de alţii”.

Doar 241 au ajuns la sută

La finalul lunii trecute, în România mai trăiau 241 de persoane născute în Anul Centenarului. Asta în condiţiile în care atunci au apărut pe lume circa 60.000 de români. În judeţul nostru sunt opt „centenari”, dar sunt şi argeşeni care au trecut de suta de ani. Elena Păceşică, de la Poienarii de Muscel, are 104, la Costeşti e Alexandru Zamfirescu, de 106 ani, iar la Mioveni trăieşte Constantin Năstase, de 103. Şi nu sunt singurii…
Cătălin Ioan Butoiu