Web Analytics

articol scris joi, 08 aprilie 2021

POSTUL DE DIRECTOR GENERAL AL CAS ARGEȘ A FOST SCOS LA CONCURS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din Bucureşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de conducere, vacante, de director general, la Casa de Asigurări de Sănătate Argeș.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
– pregătirea profesională și experiența necesară executării operațiunilor specifice postului:
– pregătire de bază – studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
– pregătire complementară/managerială în domeniul de activitate al candidatului sau în sistemul de sănătate: cursuri de perfecționare/ specializări/competențe/master/doctorat (dovedite prin acte);
– vechime în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcției – minimum 7 ani (carnet de muncă – copie legalizată sau orice alt înscris doveditor în acest sens);
activitate desfășurată în funcții de conducere de minimum 2 ani;
– candidații vor prezenta o recomandare de la ultimul loc de muncă;
– candidații vor prezenta un curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfășurată:
– candidații vor prezenta planul de management din care să rezulte abilitățile lor manageriale, adaptate standardelor de performanță și indicatorii de referință asociați pentru îndeplinirea obligațiilor asumate pentru postul de director general în sistemul asigurărilor sociale dc sănătate;
– să aibă capacitate dc exercițiu deplină (dovedită prin declarație notarială):
– să fie apți din punct dc vedere medical pentru exercitarea funcției; starea dc sănătate va fi dovedită prin examen medical și act doveditor:
– să nu fi suferit condamnări penale definitive pentru fapte care i-ar face incompatibili cu funcția (dovada făcându-se prin cazier judiciar și declarație notarială că nu a suferit condamnări penale, indiferent dacă acestea au. fost amnistiate sau grațiate);
– să nu fi fost sancționați pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal – dovada prin cazier fiscal;
– să prezinte acte de identitate valabile, din care să reiasă că sunt cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, emise dc autoritatea competenta;
– să aibă calitatea de asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate potrivit legii.

 

 

CITEȘTE ȘI: Laura Codruța Kovesi: „Parchetul European îşi poate începe activitatea la 1 iunie”

 

 

 

### Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 20 aprilie 2021, ora 17.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
– 06 mai 2021, ora 10.00 – proba scrisă – la Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgență București din București. Splaiul Independenței nr. 169;
– data și ora interviului va fi comunicată ulterior – la sediul C.N.A.S. din București, Calea Călărașilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la la sediul C.A.S. Argeș sau la telefon 0372.309.240, e-mail catalin.cirstea@casan.ro.

 

 

CITEȘTE ȘI: De la Ierusalim, pe Valea Cârcinovului… S-a sfinţit „Drumul Crucii” de la Topoloveni

 

 

 

Reamintim că, pe data de 9 aprilie, anul trecut, liberalul Cristian Mitrofan a fost numit director interimar la CAS Argeş, la decizia preşedintelui PNL Argeş, Adrian Miuţescu.

PNL a decis ca el să devină, prin numire, noul director general al CAS Argeş. În funcţia respectivă, Mitrofan l-a înlocuit pe doctorul Daniel Muşat, medicul-şef al Casei de Sănătate Argeş, care îndeplinea atribuţiile cu delegaţie.

Distribuie!

0 Comentarii

Doi profesori de la Universitatea Pitești, reținuți pentru mită!

Șoc în învățământul superior din Pitești! Doi profesori de la Centrul Universitar Pitești au fost reținuți pentru 24 de ore […] Citește!

Rapid și Universitatea Craiova, amendate de LPF după derby-ul din Giulești

Rapid și Universitatea Craiova au fost sancționate de Liga Profesionistă de Fotbal după derby-ul din etapa a 7-a a Superligii. […] Citește!

Două incendii scapă de sub control în Tulcea. Vântul împinge flăcările spre case și o fermă piscicolă

Seară dificilă pentru pompierii din județul Tulcea, chemați să intervină la două incendii de vegetație izbucnite la scurt timp unul […] Citește!

Datele personale ale angajaților IȘJ Vaslui, expuse online dintr-o eroare. Inspectoratul riscă sancțiuni

O eroare comisă în timpul unei proceduri de achiziție a dus la publicarea pe internet a unor date personale ale […] Citește!

Noua țeapă de pe Instagram: escrocii cer bani pentru a nu-ți închide contul

Creatorii de conținut de pe Instagram sunt ținta unei noi metode de șantaj online. Escrocii folosesc sistemul de reclamații privind […] Citește!

Percheziții la o agenție de turism, după ce zeci de familii au rămas fără vacanțe. Administratorul, reținut de polițiști

Vacanțe plătite, dar niciodată realizate. Zeci de familii din Mureș susțin că au achitat mii de lei pentru sejururi în […] Citește!

Poluare și rapoarte falsificate la Sebeș. Patronii a două firme și doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Două companii din Sebeș, una din industria lemnului și cealaltă din sectorul chimic, au fost trimise în judecată într-un dosar […] Citește!

O femeie de 90 de ani din Argeș, înșelată cu 41.000 de euro prin metoda „Accidentul”

O femeie în vârstă de 90 de ani din Argeș a rămas fără 41.000 de euro după ce a fost […] Citește!

Asaf Avidan este oficial cetățean român. Celebrul cantautor și-a redobândit cetățenia și a depus jurământul

Celebrul cantautor Asaf Avidan este, de miercuri, cetățean român cu acte în regulă. Artistul și-a redobândit cetățenia română, pe care […] Citește!

Achiziția vaccinurilor împotriva tuberculozei și meningitei, anulată din cauza unor erori. Ce măsuri ia Ministerul Sănătății

Achiziția a 100.000 de doze de vaccin BCG, utilizat pentru prevenirea tuberculozei, a fost anulată după ce în documentele transmise […] Citește!

Peste un milion de români, ținta unei fraude prin SMS. Escrocii se folosesc de colete

Peste un milion de români au fost vizați de SMS-uri frauduloase într-o singură campanie de înșelătorie, potrivit informațiilor transmise de […] Citește!

Un nou produs românesc, recunoscut și protejat la nivel european

Brânza frământată de Teaca se numără de acum printre produsele românești recunoscute și protejate la nivelul Uniunii Europene. Comisia Europeană […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!