Web Analytics
scris miercuri, 06.04.2022

Posibile sancțiuni financiare pentru România și alte state membre de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Comisia Europeană a sesizat astăzi, 6 Aprilie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la neîndeplinirea de către Spania, Croația, Letonia, Lituania, Irlanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia a obligației de a transpune integral Codul european al comunicațiilor electronice și de a comunica Comisiei măsurile naționale prin care acesta a fost transpus în legislația națională.

Posibile sancțiuni financiare pentru România și alte state membre de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

La locul de muncă, acasă sau atunci când călătoresc, europenii se așteaptă să beneficieze de o conexiune la internet rapidă și fiabilă. Codul european al comunicațiilor electronice modernizează normele UE în domeniul telecomunicațiilor în beneficiul consumatorilor și al industriei, prin stimularea concurenței, mobilizarea investițiilor și consolidarea pieței interne și a drepturilor consumatorilor.

Citește și: Jurnalista Emilia Șercan acuză Poliția Română că a scurs date din plângerea sa penală și acuză mușamalizarea unor probe

După încheierea, la 21 decembrie 2020, a termenului de transpunere a Codului european al comunicațiilor electronice, Comisia a inițiat 24 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea, la 4 februarie 2021, de scrisori de punere în întârziere, urmată de trimiterea, la 23 septembrie 2021, de avize motivate adresate unui număr de 18 state membre. Până în prezent, statele membre enumerate mai sus nu și-au îndeplinit obligația care le revine în temeiul Codului european al comunicațiilor electronice de a comunica Comisiei măsurile naționale de transpunere; în consecință, Comisia a sesizat Curtea cu privire la neîndeplinirea de către țările respective a obligației menționate.

În temeiul articolului 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în cazul în care un stat membru nu transpune în legislația națională, în termenul prevăzut, o directivă adoptată de Parlamentul European și de Consiliu, Comisia poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare.

Context

Codul european al comunicațiilor electronice actualizează cadrul de reglementare care vizează sectorul european al telecomunicațiilor, pentru a ține seama de noile provocări. Codul a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele prevăzute de acesta. Codul european al comunicațiilor electronice este un act legislativ esențial pentru realizarea societății europene a gigabiților și pentru asigurarea participării depline, a tuturor cetățenilor UE, la economia digitală și la societate.

Citește și: Războiul din Ucraina generează întârzieri la distribuitorii Dacia din Argeş

Comisia a monitorizat procesul de transpunere și le-a oferit statelor membre orientări și asistență ample, cu scopul de a le sprijini în transpunerea directivei în legislația națională. În plus, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a elaborat și a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită