Web Analytics
scris joi, 02.04.2020

Popa Mateescu de la Cocu Deal şi-a pus Audi Q7 la vânzare, pe pagina FB a parohiei

Supărat pe ordonanțele militare care i-au luat practic mălaiul și i-au golit biserica de dreptcredincioși, parohul de la Parohia Cocu Deal și-a pus mașina, un Audi Q7, la vânzare pe OLX. Și dacă punea doar acolo anunțul nu era bai, dar l-a mai postat și pe pagina de Facebook a bisericii pe care o păstorește în comuna argeșeană Cocu. Apoi, realizând probabil că a greșit, popa Mateescu și-a șters postarea. Nu îndeajuns de repede, însă, dovadă că o oiță din turmă a observat tărășenia și, după ce s-a mirat, preț de câteva minute, cât de mult a prosperat părințelul, a copiat postarea. Beneficiar al unui spirit întreprinzător care dă bine la unii dintre șefii săi ierarhici (pământeni, nu cei din ceruri), Marin Mateescu se descurcă bine, financiar vorbind, și din vânzarea de mașini, dar și din pelerinajele religioase, două afaceri înfloritoare și nefiscalizate. Dovada, ultima sa vacanță exotică din Dubai, de la sfârșitul lunii ianuarie, atunci când s-a pozat cu cămila în deșertul Al Awir.
(ELECTRO-CUTARE)

Popa Mateescu de la Cocu Deal şi-a pus Audi Q7 la vânzare, pe pagina FB a parohiei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...